1. [DEX '09] RĂSTOCI, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
2. [MDA2] răstoci vt [At: PĂCALĂ, M. R. 141 / V: ros~ / Pzi: ~ocesc / E: vsl расточити] A abate cursul unei ape pentru a prinde pești în albia secată.
3. [DLRLC] RĂSTOCI, răstocesc, vb. IV. Tranz. A abate cursul unei ape pentru a prinde pești în albia secată. Cine să fi învățat oare pe meșterii noștri cei bătrîni să răstocească apa? SADOVEANU, V. F. 69.
4. [DEX '09] RĂSTOACĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.
5. [MDA2] răstoacă sf [At: (a. 1676) IORGA, S. D. VII, 35 / V: (reg) res~, ~oc, restoc, roștoc sm / Pl: ~ace, (reg) ~oci / E: bg разтоса] 1 Vârtej produs în locul unde o apă curgătoare, puțin adâncă, trece peste prund și peste bolovani. 2 (Pex) Braț al unui râu puțin adânc format prin abaterea apei cu scopul de a prinde pești în albia secată.
6. [MDA2] răstoc3 sm vz rastoacă
7. [MDA2] restoacă sf vz răstoacă
8. [MDA2] rostoci v vz răstoci
9. [MDA2] roștoc1 sn vz răștoacă
10. [DEX '98] RĂSTOACĂ, răstoace, s. f. Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.
11. [DLRLC] RĂSTOACĂ, răstoace, s. f. Vîrtej produs în locul unde o apă curgătoare, puțin adîncă, trece peste prund și peste bolovani; gîrlă puțin adîncă, formată prin abaterea apei, cu scopul de a se prinde pești în albia secată. Departe, se auzeau ca în vis ape fierbînd în răstoace. SADOVEANU, O. I 305. Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind... Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. – Pl. și: răstoci.
12. [Șăineanu, ed. VI] răstoacă f. locul unde se iea apa de pe o gârlă și se dă pe o alta (pentru a prinde pește), canal mic de scurs apa: peste prundul din răstoace EM. [Rus. RASTOKŬ, brațul unui râu].
13. [Scriban] răstoácă (oa dift.) f., pl. e (rus. rastok, braț de rîŭ, bg. rostok, inima caruluĭ. V. răstocesc, zătoacă). Mic braț de rîŭ închis p. a-l seca pe cîteva ore și a prinde peștele rămas pe uscat. Gard de nuĭele de abătut drumu peșteluĭ (Șez. 37, 43), ĭezitură, locu unde un rîŭ de munte e maĭ lat și unde se prind păstrăviĭ.
14. [Scriban] răstocésc v. tr. (vsl. rastočiti, a împrăștia; bg. rastočam, transvazez. V. tocesc). Fac răstoacă unuĭ braț de rîŭ, îl sec ca să prind peștele (Șez. 37, 43).
15. [DOOM 3] răstoci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocesc, 3 sg. răstocește, imperf. 1 răstoceam; conj. prez. 1 sg. să răstocesc, 3 să răstocească
16. [DOOM 2] răstoci (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocesc, imperf. 3 sg. răstocea; conj. prez. 3 să răstocească
17. [DOOM 3] răstoacă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoacei; pl. răstoace
18. [DOOM 2] răstoacă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoacei; pl. răstoace
19. [DER] răstoci (răstocesc, răstocit), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăștia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s. f. (canal, braț arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).
20. [DRAM 2021] răstoácă, răstoci, s.f. 1. Apă curgătoare mică. 2. Lac, baltă, tău. ■ (top.) Răstoaca, localitate în Maram. din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940); Răstoaca, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Din sl. *rastokŭ „brațul unui râu” (Șăineanu, Scriban, DEX).
21. [DRAM 2015] răstoacă, răstoci, s.f. – 1. Apă curgătoare mică. 2. Lac, baltă, tău (Hoteni). ♦ (top.) Răstoaca, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940); Răstoaca, fânațe în Strâmtura (Valea Izei) (Vișovan, 2005). – Din sl. *rastokŭ „brațul unui râu” (Șăineanu, Scriban, DEX).
22. [DRAM] răstoacă, răstoci, s.f. – Lac, baltă, tău (Hoteni). – Din sl. *rastoku.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL