1. [DEX '09] RĂSPICARE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
2. [MDA2] răspicare sf [At: DRLU / V: res~ / Pl: ~cări / E: răspica] 1 Analiză profundă. 2 Explicare în mod limpede. 3 Pronunțare clară și lămurită.
3. [DLRLC] RĂSPICARE, răspicări, s. f. (Rar) Faptul de a răspica; pătrundere, analiză. Dar nu aceste accente ne dau dreptul a asemăna pe doi poeți, ci numai răspicarea naturii intime a sentimentelor poetului. IONESCU-RION, C. 70.
4. [DEX '09] RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica.
5. [MDA2] răspica vt [At: ȘINCAI, HR. I, 246/13 / V: res~ / Pzi: răspic / E: răs- + (des)pica] 1 (Înv) A despica (1). 2 (Fig) A cerceta îndeaproape. 3 (Înv) A desface un obiect îndoit. 4 A pronunța clar și lămurit. 5 A explica limpede. 6 A preciza.
6. [MDA2] respica v vz răspica
7. [MDA2] respicare sf vz răspicare
8. [DEX '98] RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Răs- + [des]pica.
9. [DLRLC] RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) 1. A străbate, a despica. Privesc mîndrul vultur... Cum falnic răspică a soarelui rază. DONICI, la TDRG. ◊ (Poetic) De-ai fi ca mine tînăr și de-ai iubi, în fine... numai atunci mi-ai putea spune Că tu răspici cu mintea cumplitele furtune Ce-n pieptu-mi se ridică. MACEDONSKI, O. II 150. ♦ Fig. A analiza. A răspica și a pătrunde cu de-amăruntul toate răsfățările de stil ale unui autor... este mai tot așa de anevoie. ODOBESCU, S. II 484. 2. A rosti, a spune, a pronunța lămurit, deslușit. Nici brațele să le ridic Eu n-am avut puterea Și nici cuvinte să răspic: Și mă-ngrozea durerea. COȘBUC, P. II 268. ◊ (Metaforic) Frumos cînt-o turturică, Ea din grai așa-mi răspică: Ian ieși, mîndro, pînă-n poartă, De vezi dorul cum mă poartă. HODOȘ, P. P. 39. ♦ A explica limpede. Această credință a romînilor se află răspicată chiar și în unele poezii poporane. MARIAN, O. I 20.
10. [Scriban] răspíc, a -á v. tr. (ră- și spic din despic. Cp. cu it. spiccare le parole, a răspica cuvintele). Vechĭ. Despic. Azĭ. Est. Pronunț lămurit: a răspica cuvintele.
11. [DOOM 3] răspica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. răspic, 2 sg. răspici, 3 răspică; conj. prez. 1 sg. să răspic, 3 să răspice
12. [DOOM 2] răspica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspică
13. [DER] răspica (răspic, răspicat), vb. – 1. (Înv.) A crăpa, a despica. – 2. A separa, a pronunța deslușit, a silabisi. De la despica cu schimb de pref. (Pușcariu 524; Tiktin). După părerea puțin sigură a lui Tiktin, sensul 2 ar fi un împrumut făcut din it. spiccare. – Der. răspicat, adv. (clar).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL