Definiție și ce înseamnă răsfățare

1. [DEX '09] RĂSFĂȚARE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța.

2. [MDA2] răsfățare sf [At: PANN, P. V. II, 5/21 / Pl: ~țări / E: răsfăța] 1 Alintare (2). 2 Răzgâiere (2). 3 Desfătare (4). 4 (Pop) Bucurie. 5 Huzur (2).

3. [DLRLC] RĂSFĂȚARE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța. 1. Alintare, răsfăț; (depreciativ) răzgîiere. Din discursul soțului ei înțelegea că i se cere să-și astîmpere dragostea de mamă, mîngîierile și răsfățările. REBREANU, P. S. 32. ◊ Fig. Această asigurare în sănătatea ei îi da idei pline de tinerețe, de răsfățare. BOLINTINEANU, O. 458. A pătrunde... toate răsfățările de stil ale unui autor. ODOBESCU, S. II 484. 2. Desfătare. Legănat în răsfățările poeziei și ale frumoaselor arte, voi cerceta numai cum alții, mai pricepuți, au cugetat. ODOBESCU, S. III 78.

4. [DEX '09] RĂSFĂȚA, răsfăț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față.

5. [MDA2] răsfăța [At: CORESI, EV. 71 / V: (rar) res~ / Pzi: răsfăț, (nob) ~țez / E: răs- + față] 1 vt A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată Si: a alinta (4). 2 vr A se purta ca un copil alintat. 3 vr A face mofturi. 4-5 vtr A (se) răzgâia (1-2). 6-7 vtr A (se) înveseli. 8-9 vtr A (se) desfăta (4). 10 vr A trăi în belșug. 11 vr A ocupa un spațiu mare. 12 vr (Fig) A se lăfăi. 13 vt (Fig; rar) A înzestra.

6. [MDA2] resfăța v vz răsfăța

7. [DEX '98] RĂSFĂȚA, răsfăț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Răs- + față.

8. [DLRLC] RĂSFĂȚA, răsfăț, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta; (depreciativ) a satisface capriciile cuiva; a răzgîia. O răsfățau și părinții ei și toți cîți o cunoșteau. REBREANU, R. I 56. ◊ (Poetic) Revăd nesfîrșitele holde tinere, pe care adierea dimineții le răsfăța în soarele de aur. GALACTION, O. I 7. ♦ Refl. A se purta ca un răsfățat; a se alinta. Zbîrlit și rotund [porumbelul] se răsfață, Se agită, se umflă din gușă. CAZIMIR, L. U. 17. Cîțiva porumbi sălbatici... se răsfățau pe drum. ODOBESCU, S. I 381. 2. Tranz. A înveseli, a desfăta. Ea nu mai era copila zburdalnică ce răsfață lumea prin neastîmpărul veseliei. SLAVICI, la TDRG. ◊ Refl. Inima se avîntă... gîndul se răsfață în desfătările acelui cuib dorit. ODOBESCU, S. III 35. ◊ (Poetic) Iar devale... livada de pomi roditori se răsfață veșnic la soare. ANGHEL, PR. 58. 3. Refl. A huzuri, a se lăfăi, a se îmbuiba. Duțu se răsfăța. Nu, abia acuma vedea el ce mare lucru e să ai bani. SLAVICI, N. II 310. [Te-am văzut] pe nescari răzoare, Răsfățîndu-te la soare. SEVASTOS, N. 95. Dete acum armatei sale o deplină libertate de a se scălda cu toții în sîngele vrășmașului, de a se răsfăța în pradă. HASDEU, I. V. 103. ♦ A ocupa un loc mare, a se întinde mult. Pe fața-i roșă se răsfăța un nas de o formă ciudată. SADOVEANU, E. 125. Pe roata cîrmei se răsfăța, roșu cu semiluna albă la mijloc, pavilionul Turciei. BART, S. M. 26. ◊ Tranz. Copacul negru... Își răsfăța scheletul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41.

9. [Șăineanu, ed. VI] răsfățà v. 1. a atinge ușor cu mâna: a răsfăța calul pe coamă; 2. fig. a trata cu prea multă blândețe: a-și răsfăța copiii; 3. a face pe caprițios: ce mi-te răsfeți? 4. a se desfăta: albinele se răsfață printre flori. [Din RE EX și față; cele două sensuri fundamentale ale vorbei sunt: a mângăia fața și a da cuiva prea multă față (cf. nas, obraz) = it. sfacciato (v. înfruntà)].

10. [Scriban] 2) răsfăț, a -á v. tr. (răs- și față, ca it. sfacciato, nerușinat, d. faccia, față, și fr. effronté, d. front, frunte. – Se conj. ca în-făț). Alint, răzgîĭ, tratez cu prea multă blîndeță: a răsfăța copiiĭ. V. refl. Mă alint, fac mofturĭ ca să plac: copiiĭ se răsfață. Mă desfăt, trăĭesc bine: a te răsfăța în belșug.

11. [Scriban] răsfățăcĭúne (vechĭ) și răsfățare f. Acțiunea de a saŭ de a te răsfăța. Traĭ fericit: a trăi în răsfățare.

12. [DOOM 3] răsfățare s. f., g.-d. art. răsfățării; pl. răsfățări

13. [DOOM 2] răsfățare s. f., g.-d. art. răsfățării; pl. răsfățări

14. [DOOM 3] răsfăț s. n., pl. răsfățuri

15. [DOOM 3] răsfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. răsfăț, 2 sg. răsfeți, 3 răsfață; conj. prez. 1 sg. să răsfăț, 3 să răsfețe; imper. 2 sg. afirm. răsfață

16. [DOOM 2] răsfăța (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfață

17. [DER] răsfăța (răsfățat, răsfățat), vb. – 1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguși, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Pușcariu 1442; REW 3130) sau direct de la față (Tiktin; Candrea), cu sensul inițial de „a mîngîia fața”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are același sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul t › ț cf. a înfăța. Der. răsfăț, s. n. (desfătare, plăcere, orgie, desfrîu; alintare); răsfățătură (var. înv. răsfățăciune), s. f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsîn.

18. [CECC] Love is a boy by poets spoiled (engl. „Amorul e un copil răsfățat de poeți”) – versul 843 din poemul Hudibras al poetului englez Samuel Butler. Metafora a inspirat cunoscuta arie L’amour est un enfant bohème (tradusă la noi: Amorul e-un copil pribeag) din opera Carmen de Bizet. LIT.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] SERVOREGLARE, servoreglări, s. f. Reglare automată prin care forța exercitată asupra elementului […]
[DE] SERVUM PECUS (lat.) turmă slugarnică – Horațiu, „Epistulae”, I, 19, 9. Astfel înfierează poetul […]
1. [DEX '09] SERVUS interj. (Reg.) Formulă familiară de salut. – Din germ. Servus. 2. […]
1. [MDA2] serăută sfs [At: BORZA, D. 187 / A: nct / E: nct] (Bot; […]
1. [DEX '09] SESAM s. m. (Bot.) Susan. – Din fr. sesame. 2. [MDA2] sesam […]
1. [DEX '09] SESAMOID, -Ă, sesamoizi, -de, adj. Care seamănă cu un grăunte de susan. […]
1. [DN] SESAMOIDITĂ s.f. (Med.) Leziune congestivă sau inflamatorie a sesamoidelor. [Pron. -mo-i-. / < […]
[MDN '00] SESCVI- elem. „o dată și jumătate”. (< fr. sesqui-, cf. lat. sesqui) Sursă: […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro