1. [DEX '09] RĂSCOLIT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
2. [MDA2] răscolit2, ~ă a [At: ALEXI, W. / Pl: ~iți, ~e / E: răscoli] 1 În neorânduială Si: răvășit2 (1). 2 (D. pământ) Scormonit. 3 (D. pământ) Săpat. 4 Stârnit2 (1). 5 Agitat2. 6 (Fig) Tulburat sufletește.
3. [MDA2] răscolit1 sn [At: CADE / Pl: ~uri / E: răscoli] (Reg) 1 Răscol1 (1). 2 Alesul mieilor de oi.
4. [DLRLC] RĂSCOLIT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine; răvășit. Frusinica își simți obrajii mîngîiați de vînt, pletele răscolite, ochii umeziți. MIHALE, O. 501. 2. (Despre pămînt) Scurmat, rîcîit, scormonit. Pămîntul își încălzise repede stratul răscolit al arăturilor, fapt care împinse pe țăranii întovărășiți să înceapă mai devreme semănatul bumbacului. MIHALE, O. 489. [Cîmpul Mărășeștilor] mi l-am închipuit din copilărie un cîmp uriaș, răscolit, spart, cu gloduri arse. SAHIA, N. 15. 3. Pus în mișcare, pornit; frămîntat, agitat, tulburat; (despre pulbere, praf) stîrnit, spulberat. Toate erau liniștite, și dinspre Cucuteni nu se zărea pulbere răscolită. SADOVEANU, O. VII 128. Glasuri felurite porniră și se-ncrucișară în mulțimea răscolită. REBREANU, R. II 28.
5. [DEX '09] RĂSCOLI, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscol, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
6. [MDA2] răscoli [At: M. COSTIN, O. 56 / V: (reg) ros~, roscori / S și: res~ / Pzi: ~lesc, răscol / E: vsl расколити] 1 vt (Cu complementul „stână” sau „oile”) A desface toamna stâna, legând sau despărțind oile după proprietarii lor Si: răvăși (1). 2 vt (Trs) A alege oile în strungă, primăvara, pentru măsurarea laptelui. 3 vr (Reg; d. proprietarii de oi) A se împrăștia. 4 vt A mișca puternic Si: a agita (1), a mișca, a stârni (1). 5 vt A tulbura (ape, valuri). 6 vt (Fig) A provoca agitație. 7 vt A provoca agitație Si: a agita (6), a ațâța (4), a întărâta. 8 vt (Adesea cu complementul „inima”, „sângele”, „nervii” etc.) A provoca frământări sufletești. 9 vt A enerva (5). 10 vt (C. i. sentimente, pasiuni etc.) A înteți. 11 vt A provoca suferințe fizice, senzații neplăcute Si: a chinui (1). 12-13 vtr (Înv) A (se) revolta (1-2). 14 vt (C. i. animale sau păsări) A zburătăci. 15-16 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a porni. 17 vt A face dezordine căutând pe cineva sau ceva Si: a răvăși (7). 18 vt A scotoci. 19 vt (Îe) A ~ cerul și pământul A face tot posibilul pentru a găsi un lucru pierdut. 20 vt A răsfoi1 (1) (cărți, ziare etc.). 21 vi (Fig) A străbate un loc pentru a găsi pe cineva. 22 vt A scormoni jăraticul, pentru a înviora focul. 23 vt (Fig; cu privire la sentimente, stări sufletești, amintiri etc.) A zgândări. 24 vt A scurma (pământul etc.). 25 vt (Pex) A ara4. 26 vt (Reg; cu complementul „iarba”, „fânul” etc.) A împrăștia pentru a se usca mai bine.
7. [MDA2] roscoli v vz răscoli
8. [MDA2] roscori v vz răscoli
9. [DLRLC] RĂSCOLI, răscolesc și răscol, vb. IV. Tranz. I. 1. A răvăși pentru a căuta pe cineva sau ceva; a scotoci. Ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162. În zadar răscoli tot portul. BART, E. 247. Ia să mi te scoli, Crînguri să-mi răscoli. De l-ăi nimeri Și de l-ăi găsi... La tăiat să-l duci. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Scepticul acesta... Ce taine ale naturii răscolise? Nimica și totuși vorbește cu dispreț de știință. IONESCU-RION, C. 74. ◊ Intranz. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un feli de patimă. EMINESCU, N. 80. ♦ (Cu complementul «jăratic», «foc») A mișca, a scormoni pentru a înviora. Intrară în pădure și răscolind cu niște pari un jăratec... îngropară într-însul toți mieii. FILIMON, C. 126. ◊ Fig. Florile vor răscoli din nou inima și nervii tatei. SAHIA, N. 25. Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. REBREANU, R. I 81. Și așa, răscolind trecutul, simții că mă îneacă lacrămile binefăcătoare. DELAVRANCEA, O. II 126. De ce răscolești tu toată durerea? EMINESCU, O. IV 106. ♦ (Cu complementul «loc», «pămînt») A scurma, a rîcîi, p. ext. a ara. Se opri în dreptul locurilor răscolite de Marin Oproiu, în fața tractorului care venea. MIHALE, O. 197. Schijele răscoliră pămîntul într-o fumărie amestecată cu țărînă și praf. SADOVEANU, O. VI 22. În urma noastră rămîneau... scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ A pune în mișcare, a face să plece din locul unde se află, împingînd în lături sau ridicînd în sus. Poștalionul aleargă răscolind colbul, tras de patru perechi de cai. CĂLINESCU, E. 64. Valurile... tulburi, răscolite de un vînt ușor, saltă cînd la dreapta cînd la stînga pluta pe care stă moș Anghel. DUNĂREANU, CH. 83. ◊ (Poetic) Iarba se ridica înaltă, la dreapta și la stînga potecilor, pînă la gîtul calului, și vîntul serii răscolea întinderea verde. SADOVEANU, O. I 161. 2. A agita, a tulbura, a face să se revolte. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea și nu-și îmblînzea privirea decît pentru cei din jurul lui. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Refl. A se deplasa, a se isca (în tumult). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit! COȘBUC, P. I 55. Ba se răscolesc și cînii De prin curți și sar la ei. id. ib. 227. II. A desface toamna stîna, alegînd sau despărțind oile după proprietarii lor. (Refl. pas.) Laptele acru de oi începe a se face pe la finele lui august, după ce s-au răscolit (deosebit) oile. ȘEZ. VII 76.
10. [Șăineanu, ed. VI] răscolì v. a căuta răsturnând toate: a răscoli toată casa. [Lit. a face răscoală cercetând].
11. [Scriban] răscolésc v. tr. (vsl. raskoliti sen, a se despica, d. klati, a împunge; nsl. razkoliti, a despica). Scotocesc (scormolesc) punînd în dezordine: a răscolit toate lucrurile pîn’a găsit cuțitu. Fig. A răscoli cele liniștite (lat. quieta movére), a răscoli urile saŭ alte pasiunĭ. A răscoli oile, a le separa luîndu-șĭ fie-care stăpîn oile luĭ.
12. [DOOM 3] răscoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolesc, 3 sg. răscolește, imperf. 1 răscoleam; conj. prez. 1 sg. să răscolesc, 3 să răscolească
13. [DOOM 2] !răscoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolesc, imperf. 3 sg. răscolea; conj. prez. 3 să răscolească
14. [IVO-III] răscolesc (turbur), -lit prt.
15. [DER] răscoli (răscolesc, răscolit), vb. – 1. A scormoni, a scotoci, a răvăși. – 2. A iscodi, a căuta. – 3. A despărți oile care aparțin la diferiți proprietari. – 4. A (se) răscula, a (se) revolta. Sl. raskoliti „a despărți” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Tiktin; Conev 70). – Der. răscol, s. n. (despărțirea oilor după apartenența lor; cușcă pentru păsări de curte; vas de scos apa dintr-o ambarcație; bară de lemn care unește loitrele carului), din sl. raskolŭ „despărțire”; răscoală, s. f. (rebeliune, răzvrătire; tumult, dezordine), din sl. raskola „schismă”, considerîndu-se schisma drept rebeliune (după Tiktin deverbal de la răscoli); rascolnic, s. m. (schismatic rus), din rus. raskolĭnik; răscolitor, adj. (agitator, neliniștit). În semantismul lui răscoli pare să fi intervenit o contaminare, ușor de înțeles, cu răscula „a se revolta”; răscoală „revoltă” coincide cu răscoală „el se răscoală”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL