1. [DEX '09] RĂUTATE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate.
2. [MDA2] răutate sf [At: CORESI, EV. 237 / P: ră-u~ / V: (înv) răot~, reot~, ~reu~, (reg) răiăt~, răit~, ~uăt~ / Pl: ~tăți, (înv, nob) ~ / E: rău + -ătate] 1 (Îoc bunătate) Însușirea de a fi rău (3) Si: (înv) răință (1), răire (1). 2 Înclinarea de a face rău (141) altora Si: (înv) răință (2), răire (2). 3 Înclinarea de a spune vorbe supărătoare Si: maliție, (înv) răință (3), răire (3), (înv) răutăție, (reg) opșag. 4 Însușirea celui rău (3) în raport cu alții Si: neîndurare, cruzime, (reg) răiciune. 5 (Înv; lpl) Păcate. 6 (Înv; lpl) Vicii. 7 (Înv) Ticăloșie. 8 (Înv) Păcătoșenie. 9 (De obicei lpl) Intenție rea (17). 10 (De obicei lpl) Faptă care denotă răutate (1). 11 (Îlav) Cu ~ În mod răutăcios Si: malițios. 12 (Îal) Sarcastic. 13 Afirmație răutăcioasă și ironică Si: maliție, malițiozitate. 14 Om rău (3). 15 (Reg) Persoană decăzută din punct de vedere moral 16 Faptă rea (26) Si: nelegiuire. 17 (Înv) Rău (141). 18 Pagubă. 19 Poznă. 20 (Îvp) Nenorocire. 21 (Reg) Sărăcie. 22 (Îrg) Tulburare socială. 23 Război. 24 (Pop) Suferință fizică. 25 Boală (1). 26 (Șîs ~a copiilor) Epilepsie (1). 27 (Înv) Tortură.
3. [DLRLC] RĂUTATE, (2, 3, 4) răutăți, s. f. (În opoziție cu bunătate) 1. Felul de a fi caracteristic omului rău; înclinare spre a face rău altora. În ochii fratelui meu se aprinse o flacără de răutate. SADOVEANU, O. I 425. Dar-ar domnul s-o pătrunză milostiva-ți bunătate! Dar mi-e teamă că-i e duhul prea cuprins de răutate. DAVILA, V. V. 151. Bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie veninoasă. Întrebă repede, cu răutate. SADOVEANU, O. VIII 233. Credinciosul împăratului încuind ușa pe din afară, cu răpegiune, le zice cu răutate: las’că v-am găsit eu ac de cojoc. CREANGĂ, P. 251. 2. (Mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. Această dădacă știe să dea în bobi și să caute în cărți, și ea îți cunoaște toate răutățile. SADOVEANU, Z. C. 220. Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I 134. 3. (Mai ales la pl.) Faptă rea. A venit să mai vadă o dată locul vicleniilor și răutăților lui? SADOVEANU, O. VIII 236. ◊ Capul răutăților v. cap1 (II). 4. Om rău. Cine să fi venit?... – Ia, niște răutăți... niște jigănii de păgîni. SADOVEANU, O. I 516. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Biata babă, din pricina nurori-sa, slăbise ca sf. Vinere, că răutatea de noră-sa nu-i dădea nici mîncare la vreme. ȘEZ. IV 159. – Pronunțat: ră-u-.
4. [Șăineanu, ed. VI] răutate f. 1. caracterul celui răutăcios; 2. vorbă sau faptă răutăcioasă: capul tuturor răutăților; 3. malițiozitate. [Formațiune din rău după analogia lui bunătate].
5. [Scriban] răutáte f. (d. răŭ). Caracteru omuluĭ răŭ: răutatea oamenilor n’are marginĭ. Malițiozitate, ironie veninoasă: a rîde cu răutate. Faptă rea: a face răutățĭ. Vechĭ. Nenorocire, răŭ: asta nu e mare răutate. A fi capu răutăților, a fi originea saŭ autoru tuturor relelor. – Vechĭ și reutate, răotate (cp. cu cheoloare, greotate, prioteasă), și răime.
6. [MDA2] răiătate sf vz răutate
7. [MDA2] răitate sf vz răutate
8. [MDA2] răotate sf vz răutate
9. [MDA2] răuătate sf vz răutate
10. [MDA2] reotate sf vz răutate
11. [MDA2] reutate sf vz răutate
12. [Scriban] răotáte, V. răutate.
13. [Scriban] reutáte, V. răutate.
14. [DOOM 3] răutate (desp. ră-u-) s. f., g.-d. art. răutății; pl. răutăți
15. [DOOM 2] răutate (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutății; pl. răutăți
16. [Argou] capul răutăților expr. instigator al unor fapte reprobabile.
17. [DAS] RĂUTATE. Subst. Răutate, răutăție (înv., rar), înrăire, rea-voință, rea-intenție; ură, zăcășeală (reg.), venin (fig.), dușmănie, vrăjmășie, ostilitate; pizmă, pizmuire, pică (pop.), ranchiună; maliție (livr.), malițiozitate (livr.), ironie, sarcasm, causticitate (fig.); mușcătură (fig.), înțepătură (fig.), împunsătură (fig.). Neîndurare, neomenie, nemilă (rar), asprime (fig.), cruzime, cruzie (înv.), cîinie, cîinoșenie, hainie, sadism, canibalism (fig.), ferocitate, sălbăticie (fig.), monstruozitate (fig.), bestialitate. Răzbunare, răzbun (rar), răfuială. Rău, răuvoitor, răutăcios. Cîine (fig.), cîner (reg.), hain, hapsîn, canibal (fig.) Adj. Rău, rău de mama focului, răuvoitor, răutăcios, înrăit, zăcaș (reg., fig.), plin de răutate; dușmănos, veninos (fig.), vrăjmășos (rar); pizmaș, ranchiunos; malițios; ironic, sarcastic, caustic (fig.); mușcător (fig.), înțepător (fig.), împungător (fig.). Neîndurător, neîndurat (rar), neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), nemilos, nemilostiv, crunt, aspru (fig.), crud (fig.), cîinos, cîinesc (fig.), încîinit (rar), înrăit, hain, hapsîn, rău la inimă, negru-n cerul gurii, sadic, feroce, sălbatic, bestial, monstruos (fig.). Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A fi rău, a fi răutăcios, a fi fără inimă, a fi cîinos (negru) la inimă, a fi dat dracului, a fi cu crucea bălțată. A urî, a dușmăni, a nu suferi pe cineva, a vrăjmăși, a invidia, a pizmui, a avea (a purta) pică (rîcă, ranchiună), a purta (a ține) (cuiva) sîmbetele; a face rău, a i-o face bună, a lua (pe cineva) cu răul, a privi (pe cineva) cu ochi răi, a lua (a avea) (pe cineva) în nume de rău. Adv. Cu răutate, cu ură, cu dușmănie; fără milă, fără cruțare, fără îndurare, cu neîndurare, cu sălbăticie; cîinește (fig.), neomenește, vrăjmășește (înv.). V. asuprire, aversiune, invidie, josnicie, neîndurare, neomenie, omor, pedeapsă, severitate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL