1. [MDA2] răcădi va vz răgădui
2. [MDA2] răcădui2 v vz răgădui
3. [MDA2] răcătui v vz răgădui
4. [MDA2] răgădi v vz răgădui1
5. [MDA2] răgădui1 [At: I. CR. III, 172 / V: răcădi, răcă~, răcătui, ~di / Pzi: ~esc / E: mg ragad] 1 vt (Mun) A pune mâna pe ceva Si: a apuca (2). 2 vt A agonisi (1). 3 vr (Mol; Trs) A lua o atitudine amenințătoare. 4 vr A se repezi asupra cuiva. 5 vr A se răsti1 (1). 6 vi (Olt) A da buzna. 7 vr (Reg; d. caii prinși la căruță sau la plug; îf răgădi) A se speria și a o lua razna.
6. [MDA2] răgădui2 [At: COMAN, GL. / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vt (Mun) A păsui. 2 vt A aștepta (2). 3 vi A poposi undeva după un drum lung.
7. [DLRLC] RĂGĂDUI, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
8. [DLRM] RĂGĂDUI, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lua un obiect la întîmplare, a apuca ce se nimerește. – Magh. ragadni.
9. [Scriban] răcăduĭésc și -tuĭésc (mă) v. refl. (cp. cu ung. rakodni, a descărca). Est. Răcnesc amenințînd și ocărînd: ursu și lupu fugiră, ĭar vulpea arțăgoasă se răcăduĭa după dînșiĭ (Sămăn. 5, 518), se răcăduĭește el cu pușca (Cr.). V. răgăduĭesc și războtesc.
10. [Scriban] răgăduĭésc v. tr. (ung. ragadni, a apuca). Olt. Rar. Apuc: fie-care da cu ce răgăduĭa (Tkt.), nu-l lăsa să se dădălcească din ce răgăduĭa (Șez. 32, 103). V. răcăduĭesc.
11. [DER] răgădui (răgăduiesc, răgăduit), vb. – (Olt.) A prinde, a apuca. Mag. ragadni (Drăganu, Dacor., III, 723; Candrea).
12. [DAR] răgădui1, răgăduiesc, vb. IV (reg.) 1. a apuca, a (se) agăța; a agonisi. 2. a sări la cineva, a năvăli.
13. [DAR] răgădui2, răgăduiesc, vb. IV (reg.) 1. a păsui, a amâna. 2. a poposi undeva după un drum lung.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL