1. [DEX '09] RĂBUIT, -Ă, răbuiți, -te, adj. (Reg.) Uns, dat cu răbuială (2). – V. răbui.
2. [MDA2] răbuit, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~iți, ~e / E: răbui] (Reg) Uns cu răbuială (1).
3. [DEX '09] RĂBUI, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.
4. [MDA2] răbui vt [At: URICARIUL, X, 406 / Pzi: ~esc / E: ns cf ger reiben „a freca, a rade”] (Mol) 1 A șterge de pe răboj (1). 2 A lichida o socoteală. 3 A unge cu răbuială (2). 4 A face curățenie. 5 (Fig) A da gata pe cineva.
5. [DLRLC] RĂBUI, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A unge cu unsoare preparată din păcură, cu răbuială (2). Găseam pe moș Chiorpec răbuind ciubotele cu dohot de cel bun. CREANGĂ, A. 45.
6. [Șăineanu, ed. VI] răbuì v. Mold. a freca cu o unsoare: răbuind cioboatele cu dohot CR. [Cf. nemț. REIBEN, a freca].
7. [Scriban] răbuĭésc v. tr. (germ. reiben, a freca. V. foraĭbăr). Nord. Frec (ung) cu unsoare încălțămintea.
8. [DOOM 3] răbui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiesc, 3 sg. răbuiește, imperf. 1 răbuiam; conj. prez. 1 sg. să răbuiesc, 3 să răbuiască
9. [DOOM 2] răbui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiesc, imperf. 3 sg. răbuia; conj. prez. 3 să răbuiască
10. [DER] răbui (-uiesc, răbuit), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben „a freca” (Candrea). – Der. răbuială, s. f. (grăsime, ceară).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL