1. [DEX '09] RÂSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et.
2. [MDA2] râset sn [At: SLAVICI, O. II, 75 / Pl: ~e / E: râs2 + -et] (Lsg; adesea cu sens colectiv) Râs2 (2).
3. [Șăineanu, ed. VI] râset n. râs în gura mare.
4. [DLRLC] RÎSET, rîsete, s. n. (La sg. adesea cu sens colectiv) Rîs2. Oamenii izbucniră în rîsete. PREDA, Î. 97. Se auzeau exclamări de compătimire sau rîset înfundat. SAHIA, N. 55. Între curteni se făcea un rîset ca acela și un chicot, cît socoteai că se răstoarnă curtea. SBIERA, P. 41.
5. [Scriban] rîset n., pl. e (d. rîs, ca plînset d. plîns). Rîs, acțiunea de a rîde: se auzeaŭ rîsetele lor. – Sing. nu e uzitat.
6. [DOOM 3] râset s. n., pl. râsete
7. [DOOM 2] râset s. n., pl. râsete
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL