1. [MDA2] râncaci [At: DRLU / V: (reg) răn~, ron~ / Pl: ~ / E: râncă1 + -aci] 1-2 sm, a (Mai ales d. cai și boi) (Animal) castrat incomplet Si: râncai (1-2), râncaș (1-2). 3-4 sm, a (Mai ales d. cai și boi) (Animal) cu un singur testicul Si: râncai (3-4), râncaș (3- 4). 5-6 sm, a (Mai ales d. cai și boi) (Animal) cu testiculele nedezvoltate Si: râncai (5-6), râncaș (5-6). 7 a (D. oameni) Incapabil. 8 a (D. oameni) Libidinos. 9 a (D oameni) Desfrânat (6). 10 a (Reg; d oameni) Impulsiv. 11 sm (Reg) Taur.
2. [MDA2] răncaci a vz râncaci
3. [MDA2] roncaci a vz râncaci
4. [DLRLC] RÎNCACI, rîncaci, adj. m. (Regional, despre animale, în special despre cai) Care are unul sau amîndouă testiculele nedezvoltate; p. ext. castrat.
5. [DLRM] RÎNCACI, rîncaci, adj. m. (Reg., despre animale) Care are unul sau amîndouă testiculele nedezvoltate; p. ext. castrat de unul sau de ambele testicule. – Din rîncă + suf. -aci.
6. [Scriban] rîncácĭ și (Ban. Olt.) rînc adj. m. (lat. remicosus, ernios. D. rom. vine rut. ryngać, id.). Răŭ castrat, castrat pe jumătate: cal, boŭ rîncacĭ. – Și rîncăŭ (Mold.) și rîncáș: un rîncaș nebleznic strica liniștea cireziĭ (ziaru Epoca, 5, 97). V. scopit.
7. [IVO-III] râncaciu, -ci adj. m.
8. [DER] rîncaci adj. – (Banat, Olt.) Cu un singur testicul. – Var. rînc(ău), rîncaș. Mr. arungaț, megl. răncaci, runcaci. Sl. rąka „mînă”. Li se spune animalelor cu un singur testicul, în urma unei castrări incomplete; și cum aceasta se făcea printr-o operație de tăiere foarte grea, rîncă (v. aici), este ușor ca animalul prost castrat să fie numit rîncaci sau rîncaș (Tiktin). Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *rēnĭcus < rēn, cf. sp. rengo (Pușcariu 1463; Pușcariu, Lat. ti; REW 7290a); în loc de *mîrcaci, din sl. mrkati sę „a se împerechea” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187); din germ. Ranke „penis” (Pușcariu, Dacor., II, 604; REW 7044); din lat. rāmex „hernie” cu suf. -aci (Giuglea, Dacor., III, 786; cf. contra REW 7209a); din lat. rāmicōsus „bolnav de hernie” (Candrea; Scriban); din lat. runcāre (Rusu, Dacor., XI, 218); din sl. rąkavŭ „ciung” (Tailliez, Cah. S. Pușcariu, II, 201). Rut. ryngač trebuie să provină din rom. (Candrea, Elemente, 409).
9. [DAR] râncaci adj. s.m. (pop.) 1. castrat rău; cu un testicul; rânc. 2. (om) desfrânat, lubric; impulsiv. 3. (s.m.) taur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL