1. [DEX '09] RÂNJIRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji.
2. [MDA2] rânjire sf [At: ALECSANDRI, POEZII, 385 / V: (reg) ~ngire (S și: ringire) / S și: rin~ / E: rânji] 1 Rânjet (3) (de animal, de fiară). 2 Zâmbet sarcastic Si: rânjet. 3 Batjocură (3). 4 Cârtire (1).
3. [DEX '09] RÂNJI, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.
4. [MDA2] rănji v vz rânji
5. [MDA2] râjni1 v vz rânji
6. [MDA2] rângi2 v vz rânji
7. [MDA2] rângire sf vz rânjire
8. [MDA2] rânji [At: CORESI, EV. 58 / V: (înv) răn~, (reg) ~ngi (S și: ringi), (Olt) râjni / Pzi: ~jesc / E: bg рънжа „a mârli”; râjni, prin metateză] 1-2 vit (D. animale) A-și arăta amenințător colții (mârâind). 3-4 vit (D. oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie, de veselie prefăcută etc. Si: (Olt) a hărgi. 5 vi A râde batjocoritor Si: (liv) a ricana. 6 vi (Pex) A zâmbi sau a râde (arătându-și dinții). 7 vi (Îe) A-i ~ cuiva în (sau sub) nas A-și bate joc de cineva care e prezent. 8 vi (Îe) A ~ în sine A-și bate joc în sinea sa. 9 vi (Îe) A ~ la stele A nu avea ce mânca. 10 vr (Fig; d. țesături) A se destrăma (1). 11 vi (Înv) A-și bate joc. 12 vi (dp vsl шѧтати сѧ) A cârti (1).
9. [DLRLC] RÎNJI, rînjesc, vb. IV. Intranz. și refl. 1. (Despre animale, mai ales despre cîini și lupi) A-și arăta amenințător dinții, a mîrîi arătîndu-și dinții. Fiara rînji și se repezi clămpănind printre cîni. SADOVEANU, O. I 449. Ursul... se opri o clipă în loc, se rînji la dînsa, o scuipă drept în față. GANE, N. II 48. ◊ Fig. De-acum e toamnă. Din nori alburii Iarna rînjește cu dinți de zăpadă. BENIUC, V. 76. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») O înfricoșată tigroaie... deschizîndu-și gura, își rînjea dinții. DRĂGHICI, R. 46. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie. Iordan Buză se rînji într-un fel ciudat la Pralea. VORNIC, P. 186. Rînjea prostește, gogeamite găliganul, cu o frunte de un deget. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 42. Rînjind sarcastic sub mustața întărîtată, Ladima îi puse mîna pe umăr. CAMIL PETRESCU, N. 39. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Rînjea rînjet uscat. BOLLIAC, O. 197. ♦ A rîde silit, fără veselie. Sergentul Mezenucă era foarte vesel, rînjea larg la gluma căpitanului. SADOVEANU, O. VI 210. ♦ A-și bate joc de cineva. (Fig.) Cine scrie și cum scrie? – Nu cumva iarăși vrun cîntec, rînjind de biata domnie? HASDEU, R. V. 18.
10. [DLRLC] RÎNJIRE, rînjiri, s. f. Faptul de a (se) rînji; rînjet. Plătit voi fi de munca fără seamăn c-o rînjire? MACEDONSKI, O. I 231.
11. [Șăineanu, ed. VI] rânjì v. 1. a-și arăta dinții, vorbind de câini; 3. fig. a râde cu răutate. [Slav. *RÊJATI (serb. REJATI)].
12. [Scriban] 2) rînjésc v. tr. (vsl. rongati, vsîrb. ružiti, rudă cu rînjesc 1). Batjocuresc, ridiculizez.
13. [Scriban] 1) rînjésc v. intr. (bg. rŭmžý, mîrîĭ; sîrb. režati, a mîrîi). Iron. Rîd de răutate saŭ de nevoĭe arătîndu-mĭ dințiĭ. (Se zice și despre cînĭ cînd îșĭ arată colțiĭ fără să muște). Rîd prostește: nu rînji, măĭ prostule! V. refl. Ce te tot rînjeștĭ, măĭ prostule? – Pin met. și rîjnesc (Olt.). V. hlizesc.
14. [DOOM 3] rânjire s. f., g.-d. art. rânjirii; pl. rânjiri
15. [DOOM 2] rânjire s. f., g.-d. art. rânjirii; pl. rânjiri
16. [DOOM 3] rânji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjesc, 3 sg. rânjește, imperf. 1 rânjeam; conj. prez. 1 sg. să rânjesc, 3 să rânjească
17. [DOOM 2] rânji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjesc, imperf. 3 sg. rânjea; conj. prez. 3 să rânjească
18. [MDO] rînji (conj. rînjească)
19. [IVO-III] rânjesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.
20. [DER] rînji (rînjesc, rînjit), vb. – 1. A-și arăta dinții. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s. f. (rictus); rînjeală, s. f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat).
21. [DER] rînji (rînjesc, it), vb. – A disprețui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. rînjitor, s. m. (înv., disprețuitor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL