1. [MDA2] râncălui1 vi [At: PASCU, S. 419 / V: răn~ / Pzi: ~ește / E: râncălău + -ui] (Reg) 1 (D. vite) A boncălui (1). 2 (D. urși) A mormăi. 3 (Pan; d. oameni) A plânge foarte tare.
2. [MDA2] râncălui2 vt [At: SĂGHINESCU, V. 66 / Pzi: ~esc / E: râncă1 + -ălui] (Reg) A lega leuca de carâmbul loitrei cu rânca1 (5).
3. [MDA2] răncălui v vz râncălui1
4. [DRAM 2021] râncăluí, râncăluiesc, (râncăli), v.i. (ref. la bou) A mugi amenințător, atunci când simte un animal sălbatic periculos (urs, lup); boncălui. – Creație expresivă (DER); din râncălău (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL