1. [MDA2] rușeață sf vz roșeață
2. [DEX '09] ROȘEAȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.
3. [MDA2] roșeață sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ruș~ / E: roșu + eață] 1 Culoare roșie Si: roșeală (1), (îrg) rușință 2 Culoare roșie a feței sau a altor părți ale corpului (datorită circulației sangvine) 3 Culoare roșie a feței (datorită unei emoții, a frigului etc.) Si: îmbujorare. 4 (Reg; îe) A-i mânca roșața fața A fi gras și sănătos. 5 (Îrg) Fard. 6 Pată roșie pe piele (simptom al unei boli). 7 (Pop) Erizipel. 8 (Pop) Pelagră. 9 (Pop) Gingivită. 10 (Pop) Bășicuță foarte dureroasă, care iese în nas. 11 (Buc; pop) Bube la copii apărute pe cap și pe față, îndată după naștere Si: rofiI (1). 12 (Ban) Rugina grâului. 13 (Bot; reg) Floare nedefinită mai îndeaproape Si: roșeală (9).
4. [MDA2] rușeț, ~eață a [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: roșu + -eț] (Reg) Roșcat (1).
5. [DLRLC] ROȘEAȚĂ, roșeți, s. f. Culoare roșie. Nu se mai vedea roșeața cerului. DUMITRIU, N. 53. Și se făcu-n văzduh roșeață, C-ntr-un pahar cu sînge-umplut. COȘBUC, P. I 242. Cum ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. ♦ Împurpurare, culoare roșie a feței (trecătoare, ca semn al unei emoții, sau permanentă). O roșeață ușoară trecu repede peste fața copilului. DUMITRIU, N. 148. Roșeața mustrării i se ridicase în obraji. BART, E. 253.
6. [Șăineanu, ed. VI] roșeață f. 1. coloarea roșie; 2. colorațiune a feței sub electul unei emoțiuni; 3. pete roșii pe față sau piele.
7. [Scriban] roșeáță f., pl. ețĭ (d. roș). Coloarea roșie: roșeața unuĭ vin, unuĭ apus de soare, unuĭ nas bețiv, unuĭ obraz care simte rușine. Pelagră. – Vechĭ ruș-.
8. [Scriban] rușeálă, rușeață, V. roșea-.
9. [Scriban] rușéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. roș orĭ d. rus 2). Vest. Rar. Roșcat (?): boŭ rușeț.
10. [DOOM 3] roșeață s. f., g.-d. art. roșeții
11. [DOOM 2] roșeață s. f., g.-d. art. roșeții
12. [MDO] roșeață
13. [IVO-III] roșeață, -șeței gen. a.
14. [DER] RUȘEȚ, -EAȚĂ, rușeți, -e, adj. 1. Roșcat. 2. Suriu. (din rus2; des folosit ca toponim)
15. [Argou] roșeață, roșeți s. f. (intl.) aur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL