1. [DEX '09] RUTENIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.
2. [MDA2] ruteniu sn [At: PONI, CH. 30 / S și: ruthe~ / E: fr ruthénium] Metal cenușiu, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, din familia platinei, întrebuințat la fabricarea filamentului becurilor.
3. [DLRLC] RUTENIU s. n. Metal cenușiu, asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta; este foarte refractar, casabil și greu fuzibil și se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență.
4. [DN] RUTENIU s.n. Metal cenușiu asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, întrebuințat la fabricarea filamentului pentru becurile electrice. [Pron. -niu. / < fr. ruthénium].
5. [MDN '00] RUTENIU s. n. metal cenușiu, asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, pentru contacte electrice etc. (< fr. ruthénium)
6. [Scriban] *ruténiŭ n. (d. Ruthenia, numele latin al Rusiiĭ dat de Osann unuĭ ținut al Uralilor în care Klaus a găsit ruteniu). Chim. Un metal bivalent găsit în mineralu de platină la 1845 (greutatea atomică 104).
7. [DOOM 3] ruteniu [niu pron. nĭu] s. n., art. ruteniul; simb. Ru
8. [DOOM 2] ruteniu [niu pron. nĭu] s. n., art. ruteniul; simb. Ru
9. [DE] RUTÉNIU (< fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intră în componența aliajelor foarte dure și rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reacții chimice folosit și la fabricarea filamentelor pentru lămpile cu incandescență. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus în 1844.
10. [DE] Ru, simbol chimic pentru Ruteniu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL