1. [DEX '09] RUPTURĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt2 + suf. -ură.
2. [MDA2] ruptură sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158v/19 / V: (înv) rumt~ / Pl: ~ri / E: rupt1 + -ură] 1 Distrugere a continuității unui material. 2 Despărțire în mai multe bucăți. 3 (Îs) ~ de nori Rupere (13) de nori. 4 Încetare a unei acțiuni, curmare a unor raporturi, legături Si: rupere (39). 5 (Îlav) Fără ~ Necontenit. 6 Locul unde un obiect este rupt2 (1) Si: crăpătură (2), gaură, ruptătură, sfâșietură, spărtură. 7 Locul unde un teren este rupt de ape. 8 Loc prăpăstios în curs de surpare. 9 (Îs) ~de pantă Loc de unde pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 10 (Reg) Loc cu mai mulți copaci rupți (2) (de vânt, furtună). 11 (Reg) Drum tăiat peste deal pentru a trece de-a dreptul cu carul. 12 Bucată ruptă (2) din ceva Si: frântură (14). 13 (Prc) Bucată ruptă dintr-o haină. 14 Obiect (de îmbrăcăminte) foarte uzat Si: zdreanță. 15 (Fig; reg) Animal bătrân și slab Si: (reg) rablă (4). 16 (Mol) Femeie desfrânată. 17 (Înv) Grup desprins dintr-o colectivitate Si: fracțiune (2). 18 (Reg) Hernie (1). 19 (Trs) Cusătură numită „în urma acului”.
3. [DEX '98] RUPTURĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig. a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt2 + suf. -ură.
4. [DLRLC] RUPTURĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig., a relațiilor, a colaborării între oameni. Se gîndea cu groază... la clipa cînd ruptura va veni totuși odată. REBREANU, I. 83. Se temea să împingă lucrurile pînă la o ruptură. GHICA, A. 31. 2. Locul unde un obiect este rupt; sfîșietură, gaură (într-un material țesut); spărtură, crăpătură (într-un corp tare). Dincolo, pe malul celălalt... se zărește pînă și ruptura parapetului de scînduri putrede. CAMIL PETRESCU, O. II 38. O ruptură a covorașului din dreptul patului îmi puse piedică și căzui. BASSARABESCU, S. N. 22. ♦ Locul unde un teren este rupt (de ape, de puhoaie). Cu tîmplele vîjîind răzbi în ruptura de mal, în lătratul ascuțit și întărîtat al cînelui. SADOVEANU, B. 226. E clădită chiar în ruptura rîpei ca și casele vecine. CAMIL PETRESCU, O. II 237. ◊ Ruptură de pantă = loc în care crește brusc panta unui deal sau o unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. O mulțime de găteje și de rupturi de copaci. SBIERA, P. 67. ◊ Fig. Cupola [tunului] miroase a pulbere și prin ea se jucau rupturi de nori de fum. SANDU-ALDEA, U. P. 135. ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat; zdreanță. Ai chiar nebunit de tot, de porți ruptura aceea de pălărie pe cap. RETEGANUL, P. I 7. Îl spălă și-l primeni cu niște rupturi de haine de-ale sale. ISPIRESCU, L. 136.
5. [MDN '00] RUPTURĂ s. f. 1. rupere. 2. separare, întrerupere a legăturilor de prietenie între persoane, state. 3. (med.) lipsă de continuitate, intervenită brusc într-un organ. (< fr. rupture)
6. [Șăineanu, ed. VI] ruptură f. 1. starea lucrului rupt; 2. fig. stricare, nimicire: ruptura amiciției, ruptura păcii. [Lat. RUPTURA].
7. [Scriban] ruptúră f., pl. ĭ (d. rupt saŭ lat. ruptura, it. rottura, fr. roture, sp. pg. rotura). Lucru rupt saŭ locu unde e rupt. Fig. Stricare, nimicire: ruptura relațiunilor, a păciĭ. – Vechĭ și rumtúră.
8. [MDA2] rumtură sf vz ruptură
9. [Scriban] rumtúră, V. ruptură.
10. [DOOM 3] ruptură s. f., g.-d. art. rupturii; pl. rupturi
11. [DOOM 2] ruptură s. f., g.-d. art. rupturii; pl. rupturi
12. [DER] RUPTURĂ, rupturi, s. f. ~ 4. Hernie. (din rupt + suf. -ură sau direct din lat. ruptūra; cf. it. rottura, pv., cat., sp., pg. rotura, fr. roture)
13. [DRAM 2021] ruptúră, rupturi, s.f. 1. Spărtură, gaură. 2. În ruptură, top. referitor la modul de exploatare a pământului: cu ruptu = în parte. – Din rupt + suf. -ură (Scriban, DEX, MDA).
14. [DRAM 2015] ruptură, rupturi, s.f. – 1. Spărtură, gaură. 2. Toponim (în Gârdani) referitor la modul de exploatare a pământului cu ruptu = în parte. – Din rupt + suf. -ură (Scriban, DEX, MDA).
15. [DRAM] ruptură, -i, s.f. – Toponim în Gârdani. Referitor la modul de exploatare a pământului „cu ruptu”, „în parte” (Gârdani, 134). – Din rupt + -ură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL