1. [DEX '09] RUMEIOR, -OARĂ, rumeiori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui rumen2. 2. S. f. (Bot.) Cârmâz. [Pr.: -me-ior. – Var.: rumeor, -oară adj.] – Rumen2 + suf. -ior.
2. [MDA2] rumeior, ~oară [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 18/3 / V: ~eor, ~enior, ~mior, ~egior / Pl: ~i, ~oare / E: rumen + -ior] 1-6 a (Șhp) (Destul de) rumen2 (1-2, 5) Si: rumenel (1-6), (reg) rumenuț (1-6). 7 sf (Bot) Cârmâz (2) (Phytolacca americana).
3. [DLRLC] RUMEIOR, -OARĂ, rumeiori, -oare, adj. (Și în forma rumeor) Diminutiv al lui rumen2. Se întoarse cu un merișor rumeor și aurit în mînă. ISPIRESCU, U. 5. Tinerică rumeoară Cu cosița gălbioară Cu albaștri ochișori! BOLINTINEANU, O. 8. Buzele ei fragede și rumeioare se resfoiră într-un rîs de nebunatică bucurie. ODOBESCU, S. III 202. Rumeiorii obrăjori sînt tocmai ca doi bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. – Variantă: rumeor, -oară adj.
4. [DEX '09] RUMEOR, -OARĂ adj. v. rumeior.
5. [MDA2] rumegior, ~oară a vz rumeior
6. [MDA2] rumenior, ~oară a, sf vz rumeior
7. [MDA2] rumeor, ~oară sf, a vz rumeior
8. [MDA2] rumior, ~oară a vz rumeior
9. [Scriban] rumeór și -ĭór, -oáră și -ĭoáră adj. (dim. d. rumen. Cp. cu gălbior). Cam rumen. S. f. O plantă erbacee, numită și cîrmiz vegetal, din ale căreĭ bobițe se scoate un suc roș închis cu care se colorează vinurile (phytolacca decandra). E originară din America de Nord.
10. [DOOM 3] rumeior (desp. -me-ior) adj. m., pl. rumeiori; f. rumeioară, pl. rumeioare
11. [DOOM 2] rumeior (-me-ior) adj. m., pl. rumeiori; f. rumeioară, pl. rumeioare
12. [IVO-III] rumeior, -ioară.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL