1. [DEX '09] ROZMARIN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
2. [MDA2] rozmarin sm [At: (a. 1712) IORGA, S. D. X, 143 / V: (reg) rosmalin, rosmalân, rosmălin, rosmărin, rosmalin, roșm~, ~alin, rozmălin, ~molin, rujmalin, rujmălin, rujmărin, rujmelin, rusmălin, rusmărin, rușmalin, rușm~, rușmălin, rușmărin, rușmolin, ruzmalin, ruzm~ / S și: ~osm~ / Pl: ~i / E: ger Rosmarin] (Bot) 1 Arbust mic, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în parfumerie Si: (reg) mirtân (Rosmarinus officinalis). 2 (Prc) Frunza sau floarea rosmarinului (1). 3 (Reg) Peliniță (Artemisia annua). 4 (Reg) Lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 5 (Reg) Siminoc (Helichrysum arenarium). 6 (Reg; îc) ~de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina robustă, cu flori albe-gălbui, care crește prin poienile din păduri și în regiunile de munte Si: (Buc) merișor1 (Gnaphalium silvaticum). 7 (Art.; reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 8 (Art.; reg) Melodia pe care se execută rozmarinul (7).
3. [DLRLC] ROZMARIN, rozmarini, s. m. Mic arbust, cu miros plăcut, avînd frunzele totdeauna verzi și florile albastre, roșii sau albe, așezate la subsuoara frunzelor; are întrebuințări în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). Pe perina cu foi de rozmarin Alunecase capul ei la vale. GOGA, C. P. 136. Niță, băietul, stetea și el în prag, cu o creangă de rozmarin în mînă. SLAVICI, N. I 244. Și pe mine m-au scăldat Tot în rozmarin și flori, Să fiu dragă la feciori, În rozmarin de cel verde Să fiu dragă cui mă vede. ȘEZ. XV 115.
4. [DN] ROZMARIN s.m. Mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].
5. [MDN '00] ROZMARIN s. m. mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsuoara frunzelor. (< germ. Rosmarin)
6. [Scriban] rozmarín, V. rosmarin.
7. [MDA2] rojmalin sm vz rozmarin
8. [MDA2] rosmailin sm vz rozmarin
9. [MDA2] rosmarin sm vz rozmarin
10. [MDA2] rosmălin sm vz rozmarin
11. [MDA2] rosmărin sm vz rozmarin
12. [MDA2] roșmalin sm vz rozmarin
13. [MDA2] roșmarin sm vz rozmarin
14. [MDA2] rozmalin sm vz rozmarin
15. [MDA2] rozmolin sm vz rozmarin
16. [MDA2] rujmalin sm vz rozmarin
17. [MDA2] rujmălin sm vz rozmarin
18. [MDA2] rujmărin sm vz rozmarin
19. [MDA2] rujmelin sm vz rozmarin
20. [MDA2] rusmălin sm vz rozmarin
21. [MDA2] rusmărin sm vz rozmarin
22. [MDA2] rușmalin sm vz rozmarin
23. [MDA2] rușmarin sm vz rozmarin
24. [MDA2] rușmolin sm vz rozmarin
25. [MDA2] ruzmalin sm vz rozmarin
26. [MDA2] ruzmarin sm vz rozmarin
27. [Șăineanu, ed. VI] rosmarin m. arbust aromatic, totdeauna verde ale cărui ramuri sunt întrebuințate în medicină (Ros marinus).
28. [Scriban] rojmalín, V. rosmarin.
29. [Scriban] rosmarín și rozm- m. (indirect d. lat. rosmarinus, d. ros, roŭă, și marinus, marin; bg. rus. pol. rozmarin; ngr. rosmari; ung. rozmarin). Un copăcel labiat aromatic perpetuŭ verde (numit și lemnu luĭ Dumnezeŭ pin Bz.) originar din regiunile Mediteraneĭ (rosmarinus officinalis). Ramurile luĭ cu florĭ pe ele aŭ proprietățĭ stomahice, stimulante și emenagogice. – În Trans. și rojmalin, rujmalin (după ung. pop.).
30. [Scriban] rujmalín, V. rosmarin.
31. [DOOM 3] rozmarin s. m., pl. rozmarini
32. [DOOM 2] rozmarin s. m., pl. rozmarini
33. [MDO] rozmarin
34. [IVO-III] rosmarin.
35. [DER] rosmarin (-ni), s. m. – Arbust mic, plăcut mirositor, cu flori colorate (Rosmarinus officinalis). – Var. rozmarin, rojmarin, rojmalin. Mr. rismărină. It. rosmarino, prin intermediul mag. rozmarin (Gáldi, Dict., 155), cf. ngr. ροσμάρί, ἀρισμαρί (› mr.).
36. [DGE] ROZMARÍN s. În gastronomie, frunzele acifere, foarte aromate ale rozmarinului (Rosmarinus officinalis) se utilizează drept condiment, de obicei uscate, mărunțite sau pisate, în special în amestecurile de condimente occidentale (herbes de Provence, condimente pentru carne la grătar etc.), pentru aromatizarea preparatelor de carne (de porc, de vânat, de pui).
37. [DE] ROZMARÍN (< germ.) s. m. Subarbust sempervirescent din familia lamiacee, originar din regiunea mediteraneană, înalt de 68-150 cm, cu frunze aciculare, totdeauna verzi, pieloase și cu flori albastre-palide, rar albe (Rosmarinus officinalis). Întreaga plantă degajează un miros plăcut, datorită unui ulei eteric (Oleum rosmarini), folosit (extern) ca analgezic, în dureri reumatice și nevralgii. Este o plantă ornamentală, medicinală, întrebuințată și în industria parfumurilor.
38. [DFL] ROSMARINUS L., ROSMARIN, fam. Labiatae. Gen căruia i se cultivă specia: Rosmarinus officinalis L. Arbust mic, sempervirescent, originar de pe malul Mării Mediterane cu creștere compactă. Frunze verzi, plăcut mirositoare, persistente, sesile, înguste, pieloase, marginea revolută, pe dos alb-tomentoase, nedentate, inserate pe ramurile drepte ale unei tulpini de cca 1,5 rn înălțime. înflorește primăvara-vara. Flori albastre-liliachii (caliciul ovat-campanulat) cu 2 buze, cea superioară cu 3 dinți, cea inferioară bicrestată, corolă mică cu buza superioară bifidată, plană, erectă, cea inferioară de 3 ori fidată, cam de aceeași lungime cu cea superioară), în buchete, în axa frunzelor, reunite în raceme foliate, terminale, pe ramuri.
39. [DRAM] rosmarin, (rojmalin, rujmalin), s.m. – (bot.) Arbust de origine mediteraneană, aromatică, cosmetică și medicinală (Rosmarinus officinalis). Ceaiul de frunze este folosit în popor contra mătreții (Borza 1968: 150). – Din germ. Rosmarin.
40. [DRAM] rujmalin, s.m. – v. rosmarin.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL