1. [DEX '09] RUGINIRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.
2. [MDA2] ruginire sf [At: MACAROVICI CH. 247 / E: rugini] 1-2 Apariție de rugină (1-2) Si: ruginit1 (1-2). 3 Căpătare de către plante a culorii ruginii (1). 4 (Fig) Învechire. 5 (Fig) Îmbătrânire. 6 (Fig) Ramolire. 7 Apariție a ruginii (12) la plante.
3. [DLRLC] RUGINIRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. (Fig.) Pe la ruginirea amurgului, regimentul se opri în bivuac într-o pădurice. CAMILAR, N. I 156.
4. [DEX '09] RUGINI, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugină.
5. [MDA2] rugena v vz rugini
6. [MDA2] rugeni v vz rugini
7. [MDA2] rugina v vz rugini
8. [MDA2] rugini [At: COD. VOR. 132/10 / V: (îrg) ~na, (înv) rugeni, (reg) ~ena / Pzi: ~nesc / E: rugină] 1 vi A face rugină (1). 2 vi (Fig; d. frunze, plante etc.) A căpăta culoarea ruginii (1). 3 vr (Rar; d. dinți) A se acoperi cu tartru. 4-6 virt (Fig) A (se) învechi. 7 vr (Reg; d. plante) A fi atacat de rugină (12). 8 vi (Reg; d. cereale, făină) A începe să fermenteze Si: a se încinge.
9. [DLRLC] RUGINI, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre fier și obiecte de fier) A prinde rugină. Un adăpost de stuf în care rugineau trei semănători. GALAN, B. I 52. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. I 59. Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, cîmp etc.). A căpăta culoarea galben-roșiatică a ruginii. Acest măreț și molcom apus de soare, întins ca o coadă de păun peste pădurile care începeau să ruginească. CAMIL PETRESCU, O. I 28. Era toamnă. Codrul de fagi începuse a rugini. VLAHUȚĂ, O. A. 503. 3. Refl. Fig. A se învechi, a nu mai corespunde, a nu mai fi actual. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, M. 5.
10. [Șăineanu, ed. VI] ruginì v. 1. a face să prinză rugină: umezeala ruginește fierul; 2. fig. a se altera din lipsă de exercițiu: vechile instituții se șterg, s’au ruginit GR. AL.
11. [Scriban] ruginésc v. intr. (d. rugină). Prind rugină: feru ruginește în apă. V. tr. Fac să ruginească: apa ruginește feru. V. refl. Cuțitu s’a ruginit.
12. [DOOM 3] ruginire s. f., g.-d. art. ruginirii; pl. ruginiri
13. [DOOM 2] ruginire s. f., g.-d. art. ruginirii; pl. ruginiri
14. [DOOM 3] !rugini (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ruginește, 3 pl. ruginesc, imperf. 3 sg. ruginea; conj. prez. 3 să ruginească
15. [DOOM 2] rugini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginesc, imperf. 3 sg. ruginea; conj. prez. 3 să ruginească
16. [Argou] a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er. – d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL