1. [DEX '09] RONDEL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.
2. [MDA2] rondel sn [At: ȘĂINEANU / Pl: ~uri, ~e / E: fr rondel, it rondello] Specie a poeziei lirice cu formă fixă, în care primul sau primele versuri se repetă, în mod obligatoriu, la mijlocul și la sfârșitul poeziei, și în care există numai două rime.
3. [DLRLC] RONDEL, rondeluri și rondele, s. n. Gen de poezie cu formă fixă, compusă cu două rime și cu anumite repetări ale primelor două versuri, ale cărui cuvinte se repetă după al optulea și ultimul vers. Rondelul crinilor [titlu]. MACEDONSKI, O. I 181.
4. [DN] RONDEL s.n. Mic poem vechi francez, cu 14 versuri și formă fixă. ♦ Gen de poezie cu formă fixă, compusă din două catrene și o cvinarie, cu două rime, primele două versuri repetîndu-se după al șaselea, versul întîi revenind și în încheiere. [Pl. -uri, -le. / < it. rondello, fr. rondel, rondeau].
5. [MDN '00] RONDEL s. n. poezie lirică cu formă fixă, compusă din două catrene și o cvinarie, cu două rime, primele două versuri repetându-se după al șaselea, versul întâi revenind și în încheiere. (< fr. rondel, it. rondello)
6. [Șăineanu, ed. VI] rondel n. mică poezie cu repetițiuni obligatorii.
7. [Scriban] *rondél n., pl. e (fr. rondeau). În poezia franceză, mică poezie de formă fixă, cu doŭă rime și cu repetițiunĭ obligatoriĭ. În muzică, cîntec cu o repriză saŭ cu doŭă.
8. [DOOM 3] rondel (poezie) s. n., pl. rondeluri
9. [DOOM 2] rondel (poezie) s. n., pl. rondeluri
10. [MDTL] RONDEL (< fr. rondel ; it. rondello) Formă fixă de poezie, alcătuită din treisprezece versuri, grupate în trei catrene și un vers independent. Primele două versuri sînt identice sau aproape identice cu versurile 7 și 8, iar versul independent este identic cu primul vers, versificația limitîndu-se numai la două rime. Există și rondeluri din 12 versuri (un catren, un terțet și un cvintet). Cultivat îndeosebi în poezia medievală franceză, redescoperit și reluat în poezia modernă, rondelul a fost reprezentat în toate literaturile. În literatura noastră, rondelul este folosit de Al. Macedonski, în volumul Poema rondelurilor (Rondelurile pribege ; Rondelurile celor patru vînturi ; Rondelurile rozelor ; Rondelurile Senei ; Rondelurile de porțelan). Ex. Apei lui de prin ogradă, Prea domol curgînd la vale, Bolovani, dintr-o grămadă, Japonezu-i pune-n cale, Spumegată,vrea să vadă, Împrejurul casei sale, Apa lui, ce prin ogradă, Prea domol o ia la vale. Și schimbînd-o-ntr-o cascadă De consoane și vocale, Uită-a vieții grea corvoadă, Dînd răsunet de cristale, Apei lui de prin ogradă. (AL. MACEDONSKI, Rondelul apei din ograda japonezului)
11. [DE] RONDÉL (< it., fr.) s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 versuri (14 în literatura franceză), dispuse în trei strofe, în care primul vers este identic, cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și cu ultimul. A fost cultivat îndeosebi în lirica medievală franceză și de către parnasieni (Charles d’Orléns, Cl. Marot, V. Voiture). În literatura română, specia este introdusă de Al. Macedonski.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL