1. [DEX '09] ROMÂNI, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.
2. [MDA2] românesc, ~ească [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / V: (îvp) rum~ / Pl: ~ești / E: român + -esc] 1 a Care aparține României sau românilor (1) Si: român (13). 2 a Originar din România Si: român (14). 3 a Specific României sau românilor Si: român (15). 4 a Referitor la România sau la români Si: român (16). 5 a (Îs) Țara Românească Nume oficial al Munteniei (și Olteniei) până la Unirea principatelor. 6 sf (Rar) Limba română (17). 7-9 a (Înv; îf rumânesc) Romanesc2 (1-3). 10 a (Reg; d. religie) Creștin ortodox. 11 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 12 sfa Melodie după care se execută româneasca (11).
3. [MDA2] români [At: (a. 1630) T. PAPAHAGI, C. L. / V: rum~ / Pzi: ~nesc / E: român] 1-2 vtr (Îrg) A (se) româniza (1-2). 3-4 vtr (Olt) A (se) creștina (1-2). 5 vt (Îvr) A româniza (3). 6 vt (Rar) A traduce în românește. 7 vt (Îf rumâni, în Evul Mediu, în Țara Românească) A aduce în stare de iobag Si: a iobăgi.
4. [MDA2] rumâni v vz români
5. [DLRLC] ROMÎNI, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea romînilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.
6. [Șăineanu, ed. VI] românì v. a (se) face român: familia lui era cu totul românită OD.
7. [Scriban] 2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.
8. [DOOM 3] românesc adj. m., f. românească; pl. m. și f. românești
9. [DOOM 3] români (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românesc, 3 sg. românește, imperf. 1 româneam; conj. prez. 1 sg. să românesc, 3 să românească
10. [DOOM 2] români (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românesc, imperf. 3 sg. românea; conj. prez. 3 să românească
11. [DTM] românire (rumânire) 1. Acțiune de traducere a textului cântărilor bisericești, începând din sec. 18. R. a culminat în sec. trecut prin tipăriturile lui Macarie Ieromonahul. 2. Adaptare a textului românesc la melodia gr., prin ajustarea acesteia și prin introducerea unor formule noi, o dată cu care s-au strecurat și influențele autohtone în cântarea de tip bizantin*.
12. [DE] ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL