1. [DEX '09] RISIPIRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi.
2. [MDA2] risipire sf [At: N. TEST. (1648) 1072 / V: răs~ / Pl: ~ri / E: risipi] 1 (Îoc adunare) Aruncare în toate părțile Si: împrăștiere, risipă (3), (înv) risipiciune. 2 (Îoc adunare) Distrugere prin împrăștiere. 3 (Îe) În ~ În mod dezorganizat (1). 4 (Rar) Dezorganizare interioară Si: tulburare. 5 (Îvr) Suprafață. 6 (Îoc economisire) Cheltuială fără socoteală Si: irosire, risipă (1), risipit1 (2), (îrg) rășluire (4). 7 (Îe) Cu ~ Din abundență. 8 (Fig) Belșug (1). 9 Dărâmare (1). 10 (Ccr) Dărâmătură (1). 11 (Ccr) Spărtură. 12 (D. ființe aflate într-un grup, care formează o colectivitate, d. grupuri, colectivități) Împrăștiere în direcții diferite Si: dezmembrare (1), împrăștiere, răsfirare, răzlețire. 13 (D. cete înarmate, oști etc.) Împrăștiere. 14 (D. nori, ceață, fum etc.) Destrămare (5). 15 (D. un gând, o durere, o grijă etc.) Îndepărtare.
3. [DLRLC] RISIPIRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. 1. Împrăștiere, răspîndire, dispersare. Sergentul moare șuierînd Pe turci în risipire, Iar căpitanul admirînd Stindardu-n fîlfîire. ALECSANDRI, P. A. 209. ♦ (Concretizat) Rariște. O apă sticlea departe într-o luncă: mai încoace, într-o risipire de pomi înfloriți, se înălțau acoperișuri roșii de olane. SADOVEANU, O. V 675. 2. Fig. Destrămare, spulberare, îndepărtare. Risipirea îndoielilor. 3. (Învechit) Dărîmare, ruinare. (Cu pronunțare regională) Brădet nalt, în ziduri negre, înconjoară Agapia din Deal, bătrînă biserică pornită spre rîsipire. SADOVEANU, O. VII 212. ♦ (Concretizat) Dărîmătură. (Cu pronunțare regională) Părintele Veniamin ne arăta chiliile din nou ridicate din rîsipire. SADOVEANU, O. VII 186.
4. [Scriban] risipíre f. Acțiunea de a saŭ de a se risipi. Ruinare: risipirea Ĭerusalimuluĭ. Debandadă: a fugi în risipire.
5. [DEX '09] RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati.
6. [MDA2] răsăpi v vz risipi
7. [MDA2] răsepi v vz risipi
8. [MDA2] răsipa v vz risipi
9. [MDA2] răsipi v vz risipi
10. [MDA2] răsipire sf vz risipire
11. [MDA2] răsupi v vz risipi
12. [MDA2] richisi v vz risipi
13. [MDA2] risipi [At: PSALT. 102 / V: (îvr) răs~ (S și: res~), (înv) răsăpi, răsepi, râsăpi, (reg) răsupi, richisi, siripi / Pzi: ~pesc, (reg) risip / E: bg разсипя, srb rasipati] 1 vt (C. i. o grămadă, un șir etc.; îoc a aduna) A arunca în toate părțile Si: a împrăștia. 2 vt (C. i. o grămadă, un șir etc.; îoc a aduna) A distruge prin împrăștiere. 3 vt (Reg; cu complementul „fân”, „otravă”) A întinde. 4-5 vtr A (se) răspândi. 6-7 vtr A (se) difuza (1). 8 vt (C. i. o avere, un bun material, bani etc.; îoc economisi) A cheltui fără socoteală Si: a irosi, (reg) a părădui, a rășlui (5). 9 vt (Înv) A dărui. 10 vt (Reg; construit cu complementul „casa” având sensul de „gospodărie”, „rost”) A distruge (1). 11-12 vtr (D. ființe aflate într-un grup, care formează o colectivitate, sau despre grupuri, colectivități) A porni în direcții diferite Si: a se împrăștia, a se răsfira, a se răzleți. 13-14 vtr A (se) răspândi în toate părțile. 15-16 vtr (C. i. cete înarmate, oști etc.) A (se) împrăștia. 17-18 vtr A (se) distruge (1-2). 19 vt (C. i. legi, făgăduieli etc.) A încălca. 20 vt (C. i. legi, ordine etc.) A anula. 21-22 vtr (D. nori, ceață, fum etc.) A (se) destrăma (4). 23 vt (D. un gând, o durere, o grijă etc.) A îndepărta.
14. [MDA2] siripi1 v vz risipi
15. [CADE] †ADĂVĂSI (-ăsesc) I. vb. tr. 1 Mold. Trans. A risipi, a cheltui: adăvăsise vracilor toată avuția (VARL.) ¶ 2 ‡A istovi: cu atîta priveghiare și dvorbă trupul și-au adăvăsit (DOS.). II. vb. refl. ‡A se risipi, a se prăpădi, a se istovi (DOS.).
16. [DEX '98] RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, scr. rasipati.
17. [DLRLC] RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A arunca, a împroșca în toate părțile; a împrăștia. Și-n fuga lui turbată, risipea cu piciorul pietrele ce se rostogoleau în vale. GANE, N. I 80. Scorpia... dete cu coada și risipi focul. ISPIRESCU, L. 138. ◊ Refl. Praful se risipi pe lemnul mesuței. C. PETRESCU, C. V. 377. ♦ Refl. (Despre abstracte) A se răspîndi, a se propaga. Printre școlari se risipi iute zvonul respectuos că venise un student de la Cernăuți care citise întreaga bibliotecă gimnazială. CĂLINESCU, E. 107. ♦ A așeza ici și colo; a presăra. Cumpăr singură flori pe care le aduc și le risipesc în vasele smălțuite. CAMIL PETRESCU, P. 12. 2. Tranz. (Cu privire la avere, la bunuri materiale etc.; în opoziție cu economisi) A cheltui fără socoteală, a împrăștia fără cruțare; a irosi, a părădui. Zăbovise o viață întreagă la Paris, risipise toată averea adunată de străbunii săi din truda șerbilor. I. BOTEZ, ȘC. 41. Mare stare să ai tu, tinere, de o risipești așa. ISPIRESCU, L. 279. Îi place banul ca să-l risipească: de aceea îl adună de oriunde poate, cu orice preț. BOLINTINEANU, O. 252. (Absol.) Lucrul adună, iar lenea risipește = omul harnic e econom, iar omul leneș, cheltuitor. (Refl. pas.) Rezerva de la început se risipise, C. PETRESCU, C. V. 297. ◊ Fig. Risipit-am fără milă tinerețea, viața mea. EFTIMIU, Î. 105. Căci pentru care altă minune decît tine, Mi-aș risipi o viață de cugetări senine? EMINESCU, O. I 232. (Refl.) Mi se risipea viața în moliciune... și cărți de joc. D. ZAMFIRESCU, R. 96. ♦ A distruge, a prăpădi. (Refl.) Să nu o asculte [pe nevastă] îi era că i se risipește casa și își pierde rostul. ISPIRESCU, L. 333. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspîndi în toate părțile; a se împrăștia, a se răsfira, a se răzleți. Cele ale căror bărbați nu sosiseră nici de data asta se risipeau pe țărm, cu mîna la gură și cu ochii la orizontul plumburiu. DUMITRIU, P. F. 32. Mii întregi se risipesc, Alte mii în loc sosesc. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ Expr. A se risipi ca potîrnichile (sau ca puii de potîrniche) v. potîrniche. ◊ Tranz. Am o cloșcă: noaptea strînge puii și ziua-i risipește (Casa). GOROVEI, C. 47. ♦ Tranz. (Cu privire la cete, armate etc.) A pune pe fugă, a respinge, a înfrînge. Mergi în Dacia, grăbește, Pe barbari de-i risipește. ALECSANDRI, P. II 12. Și tăia, nene, tăia, Pe tătari îi risipea. id. P. P. 198. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a se spulbera, a dispărea, a pieri. A venit primăvara, s-au risipit norii. STANCU, D. 108. Cum se risipește mireasma în ger, așa s-au dus toate. SADOVEANU, B. 67. Ceața se risipi și ei rămaseră teaferi. ISPIRESCU, L. 99. ◊ Fig. Clipele acelui popas se risipeau ca fulgii de păpădie în adierea vîntului. SADOVEANU, N. P. 143. Se risipesc toate dimprejuru-ți, timp și spațiu fug. EMINESCU, N. 55. 5. Tranz. A face să dispară; a îndepărta, a înlătura. O puicuță ca o floare, Ce-mi risipea grijile, Îmi gonea durerile. TEODORESCU, P. P. 283. 6. Refl. A se dărîma, a se prăbuși, a se nărui, a se surpa. Aicea n-avem grijă, afară numai dacă s-ar risipi muntele întreg. GANE, N. I 94. Numai iată ce dă de un cuptori nelipit și mai să se risipească. CREANGĂ, P. 287. ♦ Tranz. (Rar) A măcina. Muntele își risipea necontenit rîpile și costișele erau cu totul lipsite de pășune. SADOVEANU, F. J. 372. ♦ A se nimici, a se distruge; a se prăpădi. De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut. IOSIF, PATR. 8. ◊ Fig. Mama și surorile plîng de se risipesc. SEVASTOS, N. 90.
18. [Șăineanu, ed. VI] risipì v. 1. a împrăștia: ciobanul și-a risipit oile; 2. a cheltui nebunește: și-a risipit averea; 3. fig. a dispare: când adevărul se ivește, minciuna se risipește. [Slav. RASIPATI, a împrăștia, a prăpădi].
19. [Scriban] risipésc și (est) rîsîpésc v. tr. (din maĭ vechĭu răsipesc, d. vsl. rasypati. V. nisip). Împrăștiĭ: vitele pășteaŭ risipite pe cîmp, oastea dușmănească fugea risipită. Cheltuĭesc fără socoteală: a risipi averea, apa. Vechĭ. Dărîm, nimicesc. V. refl. Dispar, per: averea, familia s’a risipit. Vechĭ. Plîng de mă risipesc, izbucnesc în lacrămĭ. – În vest și siripésc. V. agreg.
20. [Scriban] 1) siripésc (mă) v. refl. Moxa. Mă fac sireap, mă sălbătăcesc.
21. [Scriban] 2) siripésc V. risipesc.
22. [DOOM 3] risipire s. f., g.-d. art. risipirii; pl. risipiri
23. [DOOM 2] risipire s. f., g.-d. art. risipirii; pl. risipiri
24. [DOOM 3] risipi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipesc, 3 sg. risipește, imperf. 1 risipeam; conj. prez. 1 sg. să risipesc, 3 să risipească
25. [DOOM 2] risipi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipesc, imperf. 3 sg. risipea; conj. prez. 3 să risipească
26. [IVO-III] risipesc, -peam 1 imp.
27. [DER] risipi (risipesc, risipit), vb. – 1. A dispersa, a împrăștia. – 2. A izgoni, a fugări. – 3. A cheltui, a toca. – 4. A face praf, a distruge. – 5. A irosi, a prăpădi. – Var. rîsipi, răsipi. Sl. rasypati (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 213; Conev 79). Der. risip, s. n. (înv., ruină); risipă, s. f. (ruină; stricăciune, desfacere; dezordine; prăpăd); risipitor, adj. (cheltuitor, distrugător). Din rom. provin ucr. prisipati (Bogaci), săs. rissipin.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL