1. [DEX '09] RESTANȚIER, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr.:-ți-er] – Restanță + suf. -ier.
2. [MDA2] restanțier, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~ți-er / Pl: ~i, ~e / E: restanță + -er] 1-2 smf, a (Persoană) care a rămas în urmă cu o plată. 3 (D. studenți) Care nu și-a promovat examenul la termenul fixat.
3. [DLRLC] RESTANȚIER, -Ă, restanțieri, -e, adj. Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termen. – Pronunțat: -ți-er.
4. [DN] RESTANȚIER, -Ă adj. (adesea s.) Rămas în urmă, în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). [Pron. -ți-er. / < restanță + -ier].
5. [MDN '00] RESTANȚIER, -Ă adj., s. m. f. (cel) rămas în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). (< restanță + -ier)
6. [DOOM 3] restanțier (desp. -ți-er) adj. m., s. m., pl. restanțieri; adj. f., s. f. restanțieră, pl. restanțiere
7. [DOOM 2] restanțier (-ți-er) adj. m., s. m., pl. restanțieri; adj. f., s. f. restanțieră, pl. restanțiere
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL