1. [DEX '09] RUȘFET, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfert s. n.] – Din tc. rüșvet.
2. [MDA2] rușfet sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 277 / V: ~ert, (reg) rusfet, rusfert, răsfet, resfet sn / Pl: -uri / E: tc rüșvet] (Înv) 1 Mită. 2 Obligație suplimentară în muncă sau în natură prestată de țărani moșierilor. 3 (Mun) Învoială agricolă între țăran și moșier, prin care țăranul lucra două pogoane pentru el și unul pentru moșier.
3. [DEX '98] RUȘFET, rușfeturi, s. n. 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfert s. n.] – Din tc. rüșvet.
4. [DLRLC] RUȘFET, rușfeturi, s. n. (Turcism învechit) 1. Mită. Deși e un pumn de om, e mîndru, n-a vrut să plătească rușfet la oamenii agiei, care umblă după gheliruri. CAMIL PETRESCU, O. II 220. Într-a păpușilor țeară, La mulți cinstea-i chiar de ceară; Cît rușfetul se ivește, Cinstea-ndată se topește! ALECSANDRI, T. 1133. Am zis că isprăvniciile se dau cu rușfet, ai înțeles ori ba? FILIMON, C. 137. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii trebuiau s-o facă în trecut moșierilor. Omul se îndoapă cu ciorbă de lobodă și corcoduși, cu urzici și cu ștevie, ca să aibă rușfetul pentru stăpîn. PAS, Z. II 26. – Variante: rușfert (SADOVEANU, P. M. 200, RUSSO, O. A. 47), rășfet (SANDU-ALDEA, D. N. 209) s. n.
5. [Șăineanu, ed. VI] rușfet n. dar de mituire: cât rușfetul se ivește, cinstea îndată se topește AL. [Turc. KUȘFET].
6. [Scriban] rușfét n., pl. urĭ (turc. eüșfet, d. ar. rišvet, dar p. a mitui). Vechĭ. Dar făcut p. a mitui, mită. Munt. Învoĭală agricolă pin care țăranu ara boĭeruluĭ un pogon și doŭă luĭ. – În Mold. și rușfert. În Munt. est resfet și răsfet. V. analoghie.
7. [DEX '09] RĂȘFET[1] s. n. v. rușfet.
8. [DEX '09] RUȘFERT s. n. v. rușfet.
9. [MDA2] răsfet sn vz rușfet
10. [MDA2] rășfet sn vz rușfet
11. [MDA2] resfet sn vz rușfet
12. [MDA2] rusfert sn vz rușfet
13. [MDA2] rusfet1 sn vz rușfet
14. [DEX '98] RĂȘFET s. n. v. rușfet.
15. [DLRLC] RĂSFET[1] s. n. v. rușfet.
16. [Scriban] răsfét, V. rușfet.
17. [Scriban] resfét, V. rușfet.
18. [DOOM 3] rușfet (înv.) s. n., pl. rușfeturi
19. [DOOM 2] rușfet (înv.) s. n., pl. rușfeturi
20. [DER] rușfet (rușfeturi), s. n. – 1. Cadou făcut unui slujbaș pentru a-l mitui. – 2. Mită, șperț. – Mr. rușfete, megl. rușfet. Tc. (arab.) rüșvet (Șeineanu, II, 303; Lokotsch, 1722), cf. alb. rüšvet, bg. rušvet.
21. [DER] RUȘFET, rușfeturi, s. n. ~ (din tc. (arab) rüșvet; cf. alb. rüšvet, bg. rušvet)
22. [DAR] rușfet, rușfeturi, s.n. (înv.) 1. suită. 2. obligație suplimentară a țăranului față de boier (în muncă sau în natură).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL