[DE] REBREANU, Liviu (1885-1944, n. Târlișua, jud. Bistrița-Năsăud), scriitor român. Acad. (1939). Președinte al Societății scriitorilor români (din 1925); director (1928-1930; 1940-1944) al Teatrului Național Din București. A editat și condus revistele „Mișcarea literară” (1924-1925), „Gazeta literară” (1929) și „România literară” (1932-1934). Nuvele de atmosferă, de observație socială și de analiză psihologică, reliefând aspecte din viața satului ardelean și a periferiei bucureștene („Frământări”, „Golanii”, „Răfuiala”) sau tragice situații dilematice generate de război („Catastrofa”, „Ițic Ștrul dezertor”). Excelent creator de tipuri, stăpân pe arta compoziției, s-a remarcat ca romancier polivalent. Cu „Ion”, capodoperă a prozei românești, realizează un moment de răscruce în evoluția romanului românesc, prin capacitatea de obiectivare artistică; în „Răscoala” configurează romanul maselor răzvrătite; cu „Pădurea spânzuraților”, creează romanul crizei morale declanșate de absurditatea războiului. Experimentează romanul metafizic („Adam și Eva”) și al obsesiei patologice („Ciuleandra”), istoric („Crăișorul”) și politic („Gorila”), narațiunea polițistă („Amândoi”) și de investigație a mentalității burgheze („Jar”). Comedii de moravuri („Cadrilul”, „Plicul”, „Apostolii”); eseuri („Amalgam”), memorialistică („Jurnal”). Premiul Național (1929).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL