1. [DEX '09] REBEGIT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegit, -ă adj.] – V. rebegi.
2. [MDA2] rebegit, ~ă a [At: POLIZU / V: (rar) răb~, ribig~ / Pl: ~iți, ~e / E: rebegi] 1 Pătruns de frig Si: amorțit (1), înghețat, înțepenit. 2 Stors de puteri. 3 Fără chef Si: abătut (2).
3. [DLRLC] REBEGIT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. (Popular) Pătruns de frig, înțepenit, amorțit de ger, înghețat. La întoarcere, rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai... să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. Vîntul de-afară duhnește pe ușă, aruncînd înăuntru o fetiță foarte rebegită. CARAGIALE, O. I 362. 2. Răgușit. Ai înnebunit, omule? șopti cu glas rebegit de spaimă. REBREANU, P. S. 97.
4. [DEX '09] RĂBEGIT, -Ă adj. v. rebegit.
5. [DEX '09] REBEGI, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.
6. [MDA2] răbegit, ~ă a vz rebegit
7. [MDA2] rebegi [At: POLIZU / V: (reg) ribigi, răbigi / Pzi: ~egesc / E: ns cf mg rebeg „tremură”] 1 vi A amorți de frig. 2 vi A se zgribuli. 3 vr (Reg; d. animale) A răci (17). 4 vr (Reg) A slăbi, arătând rău. 5 vr (Reg) A se rablagi (2).
8. [MDA2] ribigi v vz rebegi
9. [MDA2] ribigit, ~ă a vz rebegit
10. [DLRLC] REBEGI, rebegesc, vb. IV. Intranz. (Uneori determinat prin «de frig») A amorți, a înlemni, a îngheța; a se zgribuli de frig. – Variantă: ribigi (ȘEZ. IV 128) vb. IV.
11. [DLRLC] RIBIGI vb. IV v. rebegi.
12. [Șăineanu, ed. VI] rebegì v. a înțepeni de frig, a amorți: barza de frig rebegită ISP. [Origină necunoscută].
13. [Scriban] rebegésc (mă) v. refl. (ung. rebegni și remegni, a te teme, a tremura). Fam. Amorțesc de frig, înțepenesc, mă îngurzesc: ce te-aĭ rebegit așa? Fig. Îmĭ ĭaŭ o înfățișare păcătoasă, sărăcăcĭoasă. – În nord ribe- și răbi-, în sud și răbe-: răbegit de frig (VR. 1920, 10, 517).
14. [MDO] rebegit
15. [IVO-III] rebegit.
16. [DOOM 3] rebegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegesc, 3 sg. rebegește, imperf. 1 rebegeam; conj. prez. 1 sg. să rebegesc, 3 să rebegească
17. [DOOM 2] rebegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegesc, imperf. 3 sg. rebegea; conj. prez. 3 să rebegească
18. [DER] rebegi (rebegesc, rebegit), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s. f. (frig).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL