1. [DEX '09] RAȚIONAMENT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune).
2. [MDA2] raționament sn [At: HELIADE, GR. ROM. XXX/2 / V: ~nem~ / Pl: ~e / E: fr raissonement, după raționa] 1 Înlănțuire logică de judecăți care duce la o concluzie. 2 (Pex) Șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere Si: (frî) rezon (8), rezonament1 (1). 3 (Rar) Cauză (7).
3. [DLRLC] RAȚIONAMENT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți care duce la o concluzie; p. ext. argument sau șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. O domina cu raționamentele-i reci. PAS, Z. I 94. Fie-ne permis a ne pune cîteva întrebări, la care luăm angajamentul a răspunde cu raționamente necontestate. MACEDONSKI, O. IV 85.
4. [DN] RAȚIONAMENT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].
5. [MDN '00] RAȚIONAMENT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)
6. [Șăineanu, ed. VI] raționament n. 1. facultate de a raționa; 2. șir de argumente.
7. [Scriban] *raționamént n., pl. e (d. raționez). Acțiunea, facultatea saŭ modu de a raționa: a fi lipsit de raționament. Șir de argumente trase unele din altele p. a ajunge la o demonstrațiune: raționamente fundate. Pl. Observațiunĭ, obĭecțiunĭ: sfîrșește cu raționamentele!
8. [MDA2] raționement sn vz raționament
9. [DOOM 3] raționament (desp. -ți-o-) s. n., pl. raționamente
10. [DOOM 2] raționament (-ți-o-) s. n., pl. raționamente
11. [DE] RAȚIONAMÉNT (după fr. raisonnement) s. n. Formă logică fundamentală care constă dintr-o înlănțuire de propoziții și prin care se obțin cunoștințe noi (sub formă de concluzii) din cunoștințele anterioare (asumate ca premise), în două feluri: inductiv (când premisele sunt, de regulă, propoziții de observație, iar concluzia este o propoziție teoretică mai generală) sau deductiv (când cel puțin una dintre premise este o propoziție teoretică sau o propoziție redând o exemplificare). V. inferență. ♦ P. ext. Șir de argumente folosite de cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL