1. [DEX '09] RAGHILĂ s. f. v. ragilă.
2. [MDA2] raghilă sf vz ragilă
3. [Scriban] rághilă, rágilă și (rar) rávilă f., pl. e (cp. cu germ. raffel, idem, de unde și ceh. rafala, orĭ cu germ. rechen, greblă, de unde și ung. ecselö, hecelă). Un fel de darac compus dintr’o singură scîndură cu dințĭ înfipțĭ unu lîngă altu în mijlocu eĭ. Butoĭ căptușit cu piroane în care poporu crede că Jidaniĭ pun copiiĭ de creștin și-ĭ rostogolesc ca să le ĭa sîngele. V. rahilă.
4. [DEX '09] RAGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) raghilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.
5. [DEX '09] RĂGILA, ragil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.
6. [MDA2] ragelă sf vz ragilă
7. [MDA2] ragilă sf [At: I. IONESCU, C. 156 / V: raghi~, ravi~, (reg) ~gelă, (rar) răg~, răvilă, răhel sn, răher sn / Pl: ~le, (rar) -li / E: ns cf ger Raffel] 1 Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină Si: (reg) raștilă. 2 Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești pentru a-i apăra de mușcătura lupului. 3 Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează pe botul vițeilor ca să nu mai poată suge. 4 (Reg) Piatră zgrunțuroasă care periclitează mersul plutelor. 5 (Rar; îf ravilă) Năvod. 6 (Bot; reg; îc) ~la-pământului Sparanghel (Asparagus officinalis).
8. [MDA2] rahel sn vz ragilă
9. [MDA2] ravila v vz răgila
10. [MDA2] ravilă sf vz ragilă
11. [MDA2] ravili v vz răgila
12. [MDA2] răgela v vz răgila1
13. [MDA2] răghila v vz răgila
14. [MDA2] răgila2 vr [At: RĂDULESCU-CODIN / Pzi: ? / E: ns cf regea] (Reg) A se baza (3).
15. [MDA2] răgila1 vt [At: CREANGĂ, O. 293 / V: (reg) ravila, ravili, ~gela, ~ghi~, răvi~ (Pzi: rălez, răvilesc) / Pzi: ragil / E: ragilă] A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă Si: (reg) a răheri.
16. [MDA2] răgilă sf vz ragilă
17. [MDA2] răher sn vz ragilă
18. [MDA2] răvila v vz răgila1
19. [MDA2] răvilă sf vz ragilă
20. [DLRLC] RAGILĂ, ragile, s. f. (Și în forma raghilă) 1. Unealtă formată dintr-o scîndură în care sînt înfipți dinți de fier și prin care se trage cînepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. V. darac. Dădu îndărăt, spre cămara lui, rînjindu-și din nou mînia pe care o avea în gîtlej ca pe o ragilă. SADOVEANU, Z. C. 342. În Moldova... pun o pernă pe o raghilă ș-acolo o poftește pe soacra mare, și cînd dă să se așeze, îi smucește perna, rămînînd pe raghilă. SEVASTOS, N. 315. Veniți încoace și aduceți cu voi și blăstămurile părintești: ragila și pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ◊ Fig. Amîndoi prietinii... s-au îmbrățișat fără să-și puie buzele pe ragilele obrazurilor. SADOVEANU, N. P. 55. De subt buzele-i groase... înaintau spre afară două raghile rari de dinți ruginiți. HOGAȘ, M. N. 82. Înălțîndu-și creștetu-n cer, scărmănînd norii în raghila de stînci, înfipte pe fruntea-i pleșuvă, mîndrul uriaș farmecă rîul cu puterea măreției lui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 173. 2. Zgardă cu țepi de fier, care se pune la gîtul cîinilor ciobănești ca să-i apere de mușcătura lupului. Omul ieșise din păpuriș c-o bîtă mare în dreapta, trăgînd cu stînga după sine în lanțug o cățea mare ciobănească, împodobită cu ragilă la grumaz. SADOVEANU, N. P. 36. [Cîinii] cu ragilă la gît, care voiseră să mă atace în ajun, acuma mă primiră cu prietinie, fîlfîind din cozi. id. O. A. II 212. ♦ Curea sau scîndurică cu cîteva cuie, care se fixează la botul vițeilor, ca să nu poată suge. Mînzatului leagă-i ragila cea cu cuie pe bot, ca să împungă pe mă-sa. SADOVEANU, B. 93. – Pl. și: ragili (SADOVEANU, N. P. 60). – Variantă: raghilă s. f.
21. [DLRLC] RĂGELA vb. I v. răgila.
22. [DLRLC] RĂGHILA vb. I v. răgila.
23. [DLRLC] RĂGILA, ragil și răgilez, vb. I. Tranz. A trage pe ragilă fuiorul de in sau de cînepă. V. dărăci. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet și, te-au făcut fuior frumos și moale ca mătasa. CREANGĂ, O. A. 298. – Variante: răghila (PĂSCULESCU, L. P. 147), răgela vb. I.
24. [Șăineanu, ed. VI] ragilà v. a răzui cânepa și inul uscat.
25. [Șăineanu, ed. VI] ragilă f. pieptene de tras fuioare: ragila și peptenii de pieptenat câlți CR. [Și raghilă, ravilă: cf. ceh. RAFALA, darac].
26. [Șăineanu, ed. VI] ravilă f. Mold. V. ragilă.
27. [Scriban] rávilă, V. raghilă.
28. [Scriban] răghiléz și (rar) răviléz v. tr. (d. raghilă). Peptăn cu ragila (lîna, inu, cînepa). – Și răgilez.
29. [Scriban] răviléz, V. răghilez.
30. [DOOM 3] ragilă (unealtă) s. f., g.-d. art. ragilei; pl. ragile
31. [DOOM 3] răgila (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. ragil, 3 ragilă; conj. prez. 1 sg. să ragil, 3 să ragile; imper. 2 sg. afirm. ragilă
32. [DOOM 2] ragilă s. f., g.-d. art. ragilei; pl. ragile
33. [DOOM 2] răgila (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 ragilă
34. [DER] ragilă (ragile), s. f. – 1. Darac, pieptene pentru dărăcit cînepa. – 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gîtul cîinilor. – Var. raghilă, ravilă, cu der. Germ. dialectal raffel, germ. Riffel, prin intermediul sl., cf. ceh. rafala, pol. rafla (Cihac, II, 310; Tiktin). – Der. răgila, vb. (a dărăci cînepa sau inul); rahilă, s. f. (Munt., răzătoare).
35. [DRAM 2021] ragílă, s.f. v. razilă („perie pentru lână”).
36. [DRAM 2015] ragilă, s.f. – v. razilă („perie pentru lână”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL