1. [Onomastic] RAFAIL ebr. Rĕphāel, gr. Pαφαήλ (Tagl 362). 1. – b.; -a s.; -escu. 2. Răfăila t. (Tis 285). 3. Cu contracția ai > i: Rafil b. (Ard II 86) sau < Rahila. 4. Cu sinc. lui i + suf. -et: Rafalet, act. 5. Cu apoc.: Rafa, Rafă și Răfilesc (Cand < Rafael); Rafea, Mintă (Sur XXI). 6. + -eiu: Rafei vătav (Sur1 XXI); Rafeiu (Ștef; 17 A I 51 și V 171) etc.; f. Răfieasa (17 A III 194). 7. Rafei b. (Tis 361); țig. (17 B I 97); -u (17 A IV 123 și 214; V 17) – Cobăleanu (16 A I 545). 8. + -lea; Raf/lea, -lescu, -lești (Tec I); Raflă b. 1628 și Răflești s (Cat mold II). 9. Prob. Răf + suf. dublu -acea: Răfacea m-te. 10. + -in: *Rafin > Rafinești s. (Isp VI2). 11. Cf. *Rîf. + -ov: Rîfov = Rîhov s. (16 B II 342).
2. [DE] RAFAEL (RAFAIL) (ebr. „Dumnezeu vindecă”), arhanghel. În „Vechiul Testament” însoțitorul lui Tobit în călătorie. Patronul pelerinilor, al călătorilor și, în general, simbolul îngerului păzitor. Unul dintre cei 4 (sau 7) arhangheli antemergători lui Dumnezeu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL