1. [DEX '09] RADIOTEHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.
2. [MDA2] radiotehnic, ~ă [At: LTR2 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr radiotechnique] 1 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și ale undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. 2 a Care aparține radiotehnicii (2). 3 a Referitor la radiotehnică (1). 4 a Care este specific radiotehnicii (1).
3. [DN] RADIOTEHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr. radiotechnique].
4. [MDN '00] RADIOTEHNIC, -Ă I. adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr. radiotechnique)
5. [DCR2] radiotehnic, -ă adj. 1962 Privitor la radiotehnică v. radiotelemetric (din fr. radiotechnique; TDE; DEX, DN3)
6. [DOOM 3] radiotehnic (desp. -di-o-) adj. m., pl. radiotehnici; f. radiotehnică, pl. radiotehnice
7. [DOOM 2] radiotehnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotehnici; f. radiotehnică, pl. radiotehnice
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL