1. [MDA2] părăduire sf [At: (a. 1804) ap. TDRG / Pl: ~ri / E: părădui1] 1 (Reg) Stare de dărăpănare, de ruină Si: părăduială (1). 2 Spurcare de către un animal sau un obiect necurat Si: părăduială (2). 3 (Pfm) Risipă mare Si: părăduială (3).
2. [DEX '09] PĂRĂDUI, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.
3. [MDA2] părădui2 vi [At: BRĂESCU, O. A. II, 29 / Pzi: ~esc / E: paradă + -ui cf ger paradieren] (Nob; irn) A merge la paradă.
4. [MDA2] părădui1 [At: MURNU, O. 72 / Pzi: ~esc / E: ns cf paradău] (Pfm; Mol) 1 vr (D. imobile, mobilă) A se dărăpăna. 2 vt A face de neutilizat Si: a spurca. 3 vt (C. i. averi) A consuma fără socoteală, până la epuizare Si: a irosi, a risipi. 4 vt A fura.
5. [DLRLC] PĂRĂDUI, părăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional despre bunuri) A risipi, a prăpădi, a distruge. Avusese o oarecare stare, dar o părăduise cu beția. SADOVEANU, la CADE. ◊ Refl. Să nu se părăduiască un fir de orez ori un strop de untdelemn. SADOVEANU, Z. C. 215. Moștenitorii împărțiseră și vînduseră... Astfel se părăduise tot. C. PETRESCU, Î. II 127. ◊ Fig. Era o adevărată furie de a părădui vremea cît mai iute. VLAHUȚĂ, la TDRG.
6. [Șăineanu, ed. VI] părăduì v. Mold. a risipi: să părăduiască în câțiva ani moștenirea. [Lit. a face paradă cu ceva].
7. [Scriban] părăduĭésc v. tr. (ung. Cp. cu tămăduĭesc). Est. Risipesc, stric, consum fără folos: a părădui averea.
8. [DOOM 3] părădui (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiesc, 3 sg. părăduiește, imperf. 1 părăduiam; conj. prez. 1 sg. să părăduiesc, 3 să părăduiască
9. [DOOM 2] părădui (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiesc, imperf. 3 sg. părăduia; conj. prez. 3 să părăduiască
10. [MDO] părădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiesc, conj. părăduiască)
11. [IVO-III] părăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL