1. [DEX '09] PĂPĂDIE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.
2. [MDA2] păpădie sf [At: BIBLIA (1688), 471/45 / V: (reg) papadea, papadie, pap~, popodie / Pl: ~ii / E: ngr παπαδιά[1] „preoteasă”, bg попадия] 1 Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate, care, atunci când sunt tinere, se mănâncă uneori sub formă de salată, dispuse în formă de rozetă, din mijlocul căreia pornesc lujerele purtătoare de flori galbene Si: (reg) buhă, cicoare, crestățea, curu-găinii, floarea broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene, gălbinele-grase, gușa-găinii, lăptucă, lilicea, mâță, pana1-vâzgoiului, papa1-găinii, papalungă, părăsita-găinilor, pilug, pui-de-gâscă, ouăle-găinilor, turci (Taraxacum officinale). 2 (Prc) Frunze de păpădie (1). 3 (Prc) Floare de păpădie (1). 4 (Bot; reg) Podbal (Tussilago farfara).
3. [DLRLC] PĂPĂDIE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, avînd frunzele lungi, crestate, florile galbene în formă de rozetă, tulpina terminată cu un capitul, iar fructele cu o umbreluță de peri sînt strînse într-un pămătuf; crește prin finețe, pășuni, grădini etc. (Taraxacum officinale). A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 34. Dar deodat’ s-aude-un țipăt, Și din-nalta bălărie Sare o fetiță blondă Ca un fir de păpădie. IOSIF, V. 47. ◊ (Cu sens colectiv) Pe o margine de cîmp a înflorit așa de multă păpădie, încît se părea că deasupra ierbii a căzut o ușoară ninsoare. SADOVEANU, O. III 299.
4. [Șăineanu, ed. VI] păpădie f. plantă amară ce crește primăvara și ale cării frunze se mănâncă ca salată (Taraxacum). [Gr. mod.: lit. preoteasă].
5. [Scriban] păpădíe f. (turc. papadia, și -tya mușățel, d. ngr. popadĭá, preuteasă, fem. d. papâs, gen. papádos, popă [pappas, papă]; bg. popadiĭka, măselariță. V. popaz și papă 1. Cp. cu străgălie și zărzălie). O plantă erbacee din familia compuselor ale căreĭ frunze se mănîncă ca salată (taráxacum officinále saŭ leóntodon taráxacum). – Se numește și papalúngă (Brașov), pilúg (Trans.) și părăsita găinilor. V. potcapu călugăruluĭ.
6. [MDA2] papadea sf vz păpădie
7. [MDA2] papadie sf vz păpădie
8. [MDA2] papădie sf vz păpădie
9. [MDA2] popodie sf vz păpădie
10. [CADE] GĂINĂ (pl. -ni) sf. 1 🐦 Pasăre domestică, din ordinul galinaceelor, femeiușca cocoșului (🖼 2266): găina care clocește niciodată nu e rasă (PANN) ¶ 2 Ⓟ: găina bătrînă face zeamă bună, cei bătrîni au uneori calități, datorite experienței lor, pe care nu le au tinerii; găina bea apă și se uită la Dumnzeu, trebue să fim recunoscători, să mulțumim lui Dumnezeu pentru binele ce ne face; găina care cîntă seara, dimineața n’are ou, cine face gură multă, face treabă puțină; găina vecinului e mai grasă, lucrul altuia ni se pare totdeauna mai bun, mai de preț; găina, cînd se vede în grămadă, rîcîie cu picioarele, despre cei ce se văd în belșug și fac risipă; decît un an ~, mai bine o zi cocoș, mai bine puțină vreme în belșug, decît totdeauna în nevoie; a-i cînta găina în casa, a fi sub ascultarea femeiei, a se lăsa să-i poruncească femeia; a trăi ca găina la moară, a trăi în belșug; a ajuns oul mai cuminte decît găina, cînd cei tineri vor să dea sfaturi celor bătrîni; a sta ca o ~ plouată, a sta lipsit de curaj, rușinat, ca o curcă plouată; a mînca numai picioare de ~, a fi mincinos, flecar: bărbierii erau... flecari, vorbăreți și ușori de gură, parc’ar fi mîncat numai la picioare de găină (ISP.); a se culca odată cu găinile, foarte de vreme, cum înserează; a avea orbul găinilor, a nu vedea bine (în special seara): dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor (CRG.) ¶ 3 💫 GĂINA, numele popular al constelației Pleiadelor, găinușa, cloșca cu pui ¶ 4 🐦 GĂINA-LUI-DUMNEZEU = BUBURUZĂ ¶ 5 🐦 ~-DE-APĂ = LIȘIȚĂ ¶ 6 🐦 ~-SĂLBATICĂ = GOTCĂ 2 ¶ 7 🩺 Ⓟ Cur de ~, un fel de pecingine ¶ 8 Ⓟ PĂRSITA-GĂINII, CURU-GĂINII – PĂPĂDIE ¶ 9 ⊕ Pălărie [lat. gallīna].
11. [Șăineanu, ed. VI] păpălău m. plantă cu flori alb-gălbui, al cării fruct e o boabă roșie de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi): poporul vindecă cu această plantă buba și durerea de măsele. [Mold. papele: cf. ung. PAP, preot; la Brașov, păpădia se zice papalungă].
12. [DOOM 3] păpădie s. f., art. păpădia, g.-d. art. păpădiei; pl. păpădii, art. păpădiile (desp. -di-i-)
13. [DOOM 2] păpădie s. f., art. păpădia, g.-d. art. păpădiei; pl. păpădii, art. păpădiile
14. [DER] păpădie (păpădii), s. f. – Floarea-găinii (Taraxacum officinale). – Var. înv. papadie. Megl. păpudie. Ngr. παπαδιά „nevastă de preot ortodox” (Roesler 601; Meyer, Türk. St., I, 33), cf. tc. papadia „mușețel”, bg., sb. papadija (Conev 45).
15. [DE] PĂPĂDÍE (< ngr., bg.) s. f. Plantă aerbacee perenă, din familia asteraceelor, înaltă de 5-7 cm, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă bazală și flori galbene (care se deschid dimineața și se închid seara), grupate în capitule și fructul o achenă cu papus (Taraxacum officinale). Răspândită în Europa și Asia; în România este prezentă pe tot teritoriul, în locuri însorite sau semiumbrite, de la câmpie până în zona subalpină (în pășuni, fânețe, locuri necultivate, în culturi, pe marginea drumurilor). Primăvara frunzele se consumă proaspete sub formă de salate sau în diverse mâncăruri. Rădăcina și părțile aeriene au utilizări în medicina umană și veterinară, având acțiune depurativă, diuretică, antiscorbutică, tonifiantă, astringentă etc.
16. [Argou] păpădie, păpădii s. f. (intl.) anchetator fără experiență
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL