1. [DEX '09] PĂLĂLĂI, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală1 + suf. -ălăi.
2. [MDA2] pălălăi1 vi [At: CREANGĂ, O. 231 / Pzi: ~esc, (reg) pălălăi / E: pală1 + -ălăi] 1 (D. foc) A arde cu flacără mare, producând un zgomot caracteristic. 2 (D. flăcări, incendii) A se înălța, a se întinde, a se răspândi Si: (îrg) a pălăi (1). 3 (Pop) A fâlfâi. 4 A pâlpâi. 5 (Olt) A flecări.
3. [DLRLC] PĂLĂLĂI, pers. 3 pălălăiește, vb. IV. Intranz. (Învechit, despre foc) A arde cu flacără mare. Privind cum focul pălălăia vesel... se simțea fericită bătrîna. CONTEMPORANUL, VII 23. 2. Fig. A flutura, a fîlfîi. Zvîrle potcapul deoparte; și la joc de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele. CREANGĂ, A. 94. ◊ Tranz. Nicodim s-a grăbit cătră cerdac... pălălăindu-și giubeaua de șiac. SADOVEANU, F. J. 614.
4. [Șăineanu, ed. VI] pălălăì v. 1. a pălpăi; 2. a fălfăi: la joc deavalma cu noi de-i pălălăiau pletele CR. [Amplificat din păli].
5. [Scriban] pălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu pîlpîĭ și fîlfîĭ. V. păleleĭ, bălălăĭesc). Ard cu flacără mare, bobotesc. Fîlfîĭ. – Maĭ vechĭ pălăĭesc (rudă și cu pălesc 1).
6. [DOOM 3] pălălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiește, 3 pl. pălălăiesc, imperf. 3 sg. pălălăia; conj. prez. 3 să pălălăiască
7. [DOOM 2] pălălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiește, imperf. 3 sg. pălălăia; conj. prez. 3 să pălălăiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL