1. [MDA2] păgubitură sf [At: N. TEST. (1648), 188r/9 / Pl: ~ri / E: păgubi + -tură] (Înv) 1 Moarte. 2 Pierzanie.
2. [DLRLV] PĂGUBITURĂ s. f. 1. (Ban., Trans. SV) Osindă. Mulți vor mearge după păgubitură lor. N. TEST. (1648). Ne-ai răscumpărat din păgubitură de vecie. SICRIUL DE AUR. Pĕgubiturĕ. Damnatio. AC, 359. 2. (Criș.) Pieire, moarte. La păgubitură nu va mearge. MOL. 17061, 103v. Etimologie: păgubi + suf. -tură. Vezi și păgubi, păgubie. Cf. p ă g u b i e (1); h a l a l.
3. [DAR] păgubitură s.f. (înv.) moarte; pierzanie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL