1. [DEX '09] PĂDUCHERNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, folosită la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păducherniți] – Păduche + suf. -erniță.
2. [MDA2] păducherniță sf [At: BRANDZA, FL. 112 / Pl: ~țe, ~ți / E: păduche + -erniță] 1 (Dep) Loc, casă în care mișună păduchii (1-4). 2 (Pex) Locuință murdară, veche și sărăcăcioasă. 3 (Pex; lpl) Lucmri vechi, fără valoare Vz boarfe, zdrențe. 4 (Reg) Femeie murdară, plină de păduchi (1-4). 5 (Bot) Plantă erbacee din familia cruciferelor, urât mirositoare, cu tulpina ramificată și cu flori fără petale (folosită în popor pentru stârpirea ploșnițelor) Si: (reg) mărăraș-de-friguri, moartea-stelnițelor, păduchelniță (2), păsățel (Lepidium ruderale). 6 (Bot; reg) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 7 (Bot; reg) Vârtejul-pământului (Pedicularis verticillata).
3. [DEX '98] PĂDUCHERNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. (Depr.) Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, întrebuințată la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păducherniți] – Păduche + suf. -erniță.
4. [DLRLC] PĂDUCHERNIȚĂ, păduchernițe și păducherniți, s. f. (Regional) 1. Locuință în care mișună păduchii; p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă, mizeră. Mai rîdeau popi și jandarmi trași de o parte, la marginile păducherniților omenești îngrămădite în tot lungul coridoarelor de piatră. CAMILAR, N. II 318. ♦ Haină murdară și ruptă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori fără petale care au miros urît; se întrebuințează pentru stîrpirea păduchilor de lemn (Lepidium ruderale ).
5. [Șăineanu, ed. VI] păducherniță f. plantă ce crește prin locuri sterpe (Lepidium ruderale).
6. [Scriban] păduchérniță f., pl. e (d. păduche). Iron. Casă plină de păduchĭ: cămăruța din păduchernița de oțel. VR. 1929, 9-10, 331). O plantă erbacee puturoasă cruciferă care crește pin ruine și locurĭ sterpe și despre care poporu crede că stîrpește păduchiĭ (lepidium ruderále). Altă plantă erbacee tîrîtoare zigofilee numită și păduchele caluluĭ și colțu babeĭ (tribulus terréstris).
7. [DOOM 3] păducherniță s. f., g.-d. art. păducherniței; pl. păduchernițe
8. [DOOM 2] păducherniță s. f., g.-d. art. păducherniței; pl. păduchernițe
9. [Argou] păducherniță, păduchernițe s. f. (înv.) mahala, cartier mărginaș locuit de oameni săraci.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL