1. [DEX '09] PĂCĂLIT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
2. [DEX '09] PĂCĂLIT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.
3. [MDA2] păcălit2, ~ă[1] a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: păcăli] Indus în eroare, (pentru a fi prejudiciat în folosul cuiva sau) pentru a se amuza Si: amăgit, înșelat.
4. [MDA2] păcălit1 sn [At: CREANGĂ, P. 168 / Pl: (rar) ~uri / E: păcăli] 1-3 Păcălire (1-3). 4 (Îvr) Uneltire. 5 Păcăleală (4).
5. [DLRLC] PĂCĂLIT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Indus în eroare, tras pe sfoară, înșelat. Care dintre noi doi îi cel mai păcălit? SBIERA, P. 266. Voi să-și ia vorba înapoi, dar nu putu. și așa rămase păcălit. ISPIRESCU, U. 87.
6. [DLRLC] PĂCĂLIT1 s. n. Păcăleală, păcălire. (În forma regională pîcîlit) Se ieu ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. – Variantă: (regional) pîcîlit s. n.
7. [Șăineanu, ed. VI] păcălit a. amăgit cu răutate.
8. [DEX '09] PĂCĂLI, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.
9. [MDA2] păcăli vi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 223r/19 / Pzi: ~esc, (reg) păcăl / E: nct] 1-2 vt (Fșa; c. i. oameni) A induce în eroare prin viclenie sau minciună, (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: a înșela, a amăgi, (fam) a pingeli, a pingelui. 3 vr A aprecia greșit într-o împrejurare, în defavoarea sa Si: a se înșela. 4 vi (Îvr) A unelti împotriva cuiva.
10. [DLRLC] PĂCĂLI, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîli (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.
11. [DLRLC] PÎCÎLI vb. IV v. păcăli.
12. [DLRLC] PÎCÎLIT s. n. v. păcălit1.
13. [Șăineanu, ed. VI] păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.
14. [Scriban] păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m’a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m’am dus la teatru, dar m’am păcălit, că era o pĭesă urîtă.
15. [DOOM 3] păcălit s. n.
16. [DOOM 2] păcălit s. n.
17. [DOOM 3] păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, 3 sg. păcălește, imperf. 1 păcăleam; conj. prez. 1 sg. să păcălesc, 3 să păcălească
18. [DOOM 2] păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 să păcălească
19. [MDO] păcăli
20. [IVO-III] păcălesc, -leam 1 imp.
21. [Argou] a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL