[Scriban] pustíŭ, -íe adj. (d. pustie, s. f.). Deșert, loc fără oamenĭ saŭ fără animale saŭ fără vegetațiune: regiune pustie. S. n., pl. urĭ. Pustie, pustietate, deșert: pustiu Sahareĭ. A striga în pustiŭ, a vorbi în deșert, a nu fi ascultat de nimenĭ. A lătra, a urla a pustiŭ, a prezice pustiu saŭ a da semn că e pustiŭ lătrînd orĭ urlînd sinistru. – Vechĭ pustiĭŭ și pustiñŭ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL