1. [MDA2] puricar [At: KLOPSTOCK, F. 295 / Pl: (1) ~e, (2) ~i / E: purice + -ar cf policar] 1 sn (Atm; pfm) Policar. 2 sm (Trs) Hoț.
2. [DLRLC] PURICAR, puricări, s. m. (Popular) Policar. Pe padina din fundul ogrăzii, dincolo de odăile doamnei, s-a arătat gîdea Ismail Harapu, cercînd tăișul paloșului cu puricarul mînii stîngi. SADOVEANU, N. P. 366.
3. [DLRM] PURICAR, puricari, s. m. (Pop.) Policar. – Din purica + policar.
4. [DAR] puricar, puricari, s.m. și puricare, s.n. 1. (s.m.; reg.) hoț. 2. (s.n.; pop. și fam.) degetul gros al mâinii; policar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL