1. [MDA2] pupuică sf, a [At: NEGRUZZI, S. III, 51 / A și: ~uică / Pl: ~ici / E: pupui1 + -ică (cf puică)] (Reg) 1-2 (Fată, femeie) drăguță, agreabilă, cochetă etc.
2. [DLRLC] PUPUICĂ, pupuici, adj. f. (Familiar) Frumușică, elegantă, dichisită. Du-te de-ți pune straiele cele de anul nou și te fă pupuică. ALECSANDRI, T. I 136. Parcă-i scoasă din cutie, Zău așa-i de pupuică. NEGRUZZI, S. III 51. ◊ (Adverbial) Dați brațul și mergeți pupuică... tot pe vîrful scarpilor. ALECSANDRI, T. I 120. ◊ (Substantivat) Nu-mi venea să cred că... era aceeași cu pupuică spilcuită pe care o duceam peste un sfert de ceas la braț pe stradă, M. I. CARAGIALE, C. 136.
3. [DLRM] PUPUICĂ, pupuici, adj. f. (Fam.) Frumușică, dichisită.
4. [Șăineanu, ed. VI] pupuică f. drăguță, nostimă: pune straiele cele de anul nou și te fă pupuică AL. [Repețire copilărească din puică (cf. fr. poupoule)].
5. [DAR] pupuică, pupuici, s.f. (reg.) fată drăguță, frumoasă, nostimă, gingașă, agreabilă; gătită, cochetă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL