1. [DEX '09] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.
2. [MDA2] pufăi vi [At: LB / V: (rar) bu~, păfăi, pâhăi, pâhâi, pifăi, pihăi, (reg) pufui, puhăi, puhui / Pzi: pufăi, (înv) ~esc / E: puf1 + -ăi] 1 (D. oameni și animale) A respira cu zgomot și greu pe nări. 2 (Spc) A pufni (1). 3 (D. oameni) A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase, provocate de dezlipirea bruscă a buzelor Si: pufui (2). 4 (Pex) A fuma. 5 (D. lulea) A scoate fum. 6 (Buc; Trs) A sufla în foc. 7 (D. locomotive) A scoate aburi sau fum cu presiune și cu zgomot. 8 (Îvr) A râde pe înfundate. 9 (Ban; Mun; îf pâhâi) A produce un zgomot specific, în timpul fierberii, coacerii etc.
3. [DLRLC] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăi (POPA, V. 214), pufui, puhui (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.
4. [Șăineanu, ed. VI] pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].
5. [Scriban] púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a -í (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.
6. [MDA2] păfăi v vz pufăi
7. [MDA2] pâhăi v vz pufăi
8. [MDA2] pâhâi v vz pufăi
9. [MDA2] pufui v vz pufăi
10. [MDA2] puhăi4 v vz pufăi
11. [MDA2] puhui v vz pufăi
12. [DLRLC] BUFĂI vb. IV v. pufăi.
13. [DLRLC] PUFUI vb. IV v. pufăi.
14. [DLRLC] PUHUI vb. IV v. pufăi.
15. [DLRM] PUFUI vb. IV. v. pufăi.
16. [DLRM] PUHUI vb. IV. v. pufăi.
17. [Scriban] púfuĭ, V. pufăĭ.
18. [DOOM 3] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 1 pufăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
19. [DOOM 2] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 3 sg. pufăia; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
20. [MDO] pufăi (ind. prez. 1 sg. pufăi, 3 sg. și pl. pufăie)
21. [IVO-III] pufăesc, -făe 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL