1. [DEX '09] PUFĂIRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi.
2. [MDA2] pufăire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: pufăi] 1 (D. oameni și animale) Respirație cu zgomot și cu greutate pe nări Si: pufăială (1), pufăit1 (1), pufăitură (1). 2 (Spc) Pufnire (1). 3 (D. oameni) Scoatere afară pe gură și pe nas a fumului de tutun cu zgomot înfundat, prelung și șuierător Si: pufăială (2), pufăit1 (2), pufăitură (2), pufnet (2), pufnire (2), pufnitură (2). 4 Fumegare (1). 5 (D. locomotive) Scoatere de aburi sau de fum cu presiune și cu zgomot Si: pufăială (3), pufăit1 (3), pufăitură (3). 6 (Îvr) Râs pe înfundate Si: pufăială (4), pufăit1 (4), pufăitură (4).
3. [DEX '98] PUFĂIRE, pufăiri, s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi.
4. [DLRLC] PUFĂIRE, pufăiri, s. f. Acțiunea de a pufăi; pufăială, pufăit.
5. [DEX '09] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.
6. [MDA2] păfăi v vz pufăi
7. [MDA2] pâhăi v vz pufăi
8. [MDA2] pâhâi v vz pufăi
9. [MDA2] pufăi vi [At: LB / V: (rar) bu~, păfăi, pâhăi, pâhâi, pifăi, pihăi, (reg) pufui, puhăi, puhui / Pzi: pufăi, (înv) ~esc / E: puf1 + -ăi] 1 (D. oameni și animale) A respira cu zgomot și greu pe nări. 2 (Spc) A pufni (1). 3 (D. oameni) A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase, provocate de dezlipirea bruscă a buzelor Si: pufui (2). 4 (Pex) A fuma. 5 (D. lulea) A scoate fum. 6 (Buc; Trs) A sufla în foc. 7 (D. locomotive) A scoate aburi sau fum cu presiune și cu zgomot. 8 (Îvr) A râde pe înfundate. 9 (Ban; Mun; îf pâhâi) A produce un zgomot specific, în timpul fierberii, coacerii etc.
10. [MDA2] pufui v vz pufăi
11. [MDA2] puhăi4 v vz pufăi
12. [MDA2] puhui v vz pufăi
13. [DLRLC] BUFĂI vb. IV v. pufăi.
14. [DLRLC] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăi (POPA, V. 214), pufui, puhui (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.
15. [DLRLC] PUFUI vb. IV v. pufăi.
16. [DLRLC] PUHUI vb. IV v. pufăi.
17. [DLRM] PUFUI vb. IV. v. pufăi.
18. [DLRM] PUHUI vb. IV. v. pufăi.
19. [Șăineanu, ed. VI] pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].
20. [Scriban] púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a -í (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.
21. [Scriban] púfuĭ, V. pufăĭ.
22. [DOOM 3] pufăire s. f., g.-d. art. pufăirii; pl. pufăiri
23. [DOOM 2] pufăire s. f., g.-d. art. pufăirii; pl. pufăiri
24. [DOOM 3] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 1 pufăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
25. [DOOM 2] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 3 sg. pufăia; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
26. [MDO] pufăi (ind. prez. 1 sg. pufăi, 3 sg. și pl. pufăie)
27. [IVO-III] pufăesc, -făe 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL