1. [MDA2] pufai2 [At: LB / Pl: ~e, ~uri / E: cf puf2] 1 sn (Înv) Ceea ce este înfoiat, umflat, asemănător cu puful2 (1). 2 smi (Bot; pop) Gogoașă (Globaria gigantea).
2. [MDA2] pufai1 i [At: GÎRLEANU ap. CADE / V: (rar) pufa / E: fo] (Rep) Cuvânt care redă zgomotul produs de pufăitul lulelei.
3. [DLRLC] PUFAI interj. (Mai ales repetat) Onomatopee care redă zgomotul făcut de pufăitul lulelei. Scoate o lulea, o înfundă cu tutun și pufai! pufai! pufai! GÎRLEANU, la CADE.
4. [Scriban] pufáĭ m., pl. tot așa (d. puf). Trans. Puf, o cĭupercă. Fig. (n.). Ceva ca pufu, ceva fără putere: pufaĭu sărăciiĭ (Agrb. Înt. 139).
5. [DEX '09] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.
6. [DEX '09] PUFĂI interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită pufăitul lulelei. – Onomatopee. Cf. puf1.
7. [MDA2] păfăi v vz pufăi
8. [MDA2] pâhăi v vz pufăi
9. [MDA2] pâhâi v vz pufăi
10. [MDA2] pufa i vz pufai1
11. [MDA2] pufăi vi [At: LB / V: (rar) bu~, păfăi, pâhăi, pâhâi, pifăi, pihăi, (reg) pufui, puhăi, puhui / Pzi: pufăi, (înv) ~esc / E: puf1 + -ăi] 1 (D. oameni și animale) A respira cu zgomot și greu pe nări. 2 (Spc) A pufni (1). 3 (D. oameni) A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase, provocate de dezlipirea bruscă a buzelor Si: pufui (2). 4 (Pex) A fuma. 5 (D. lulea) A scoate fum. 6 (Buc; Trs) A sufla în foc. 7 (D. locomotive) A scoate aburi sau fum cu presiune și cu zgomot. 8 (Îvr) A râde pe înfundate. 9 (Ban; Mun; îf pâhâi) A produce un zgomot specific, în timpul fierberii, coacerii etc.
12. [MDA2] pufui v vz pufăi
13. [MDA2] puhăi4 v vz pufăi
14. [MDA2] puhui v vz pufăi
15. [DLRLC] BUFĂI vb. IV v. pufăi.
16. [DLRLC] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăi (POPA, V. 214), pufui, puhui (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.
17. [DLRLC] PUFUI vb. IV v. pufăi.
18. [DLRLC] PUHUI vb. IV v. pufăi.
19. [DLRM] PUFUI vb. IV. v. pufăi.
20. [DLRM] PUHUI vb. IV. v. pufăi.
21. [Șăineanu, ed. VI] pufaiu n. ciupercă al cării înveliș se preface, la maturitate, într’o pulbere și în firișoare foarte fine asemenea pufului (Bovista).
22. [Șăineanu, ed. VI] pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].
23. [Scriban] gogoáșe (vest) și gogoáșă saŭ gugoașă (est) f., pl. oșĭ (var. din cocoașe. V. cocă 1). Cocon, învălișu în care se acopere gîndacu de matasă și care conține firele de matasă. Un fel de cĭupercă comestibilă numită și puf și pufaĭ, care, după ce îmbătrînește și devine cenușie, se preface într’o ĭască foarte bună (lycoperdon bovista saŭ bovista gigantéa). Un fel de prăjitură unflată făcută din aluat și prăjită în unt orĭ în unt-de-lemn. (V. degețeĭ și craflă). Fig. Palavre, mincĭunĭ gogonate. Gogoașă de ristic. V. colțar și bumbac.
24. [Scriban] 1) puf n., pl. urĭ (vsl. puhŭ, rus. nsl. puh, puf, din rădăcina imitativă puh = rom. puf 2, care există maĭ în toate limbile. V. pufnesc, zăpușesc). Pene supțirĭ și micĭ care acopere pîntecele păsărilor: cu pufu de gîscă se umple pernele. Primele pene cu care păsările ĭese din oŭă. Un fel de păr foarte fin cu care-s acoperite unele fructe, maĭ ales persicele. Un fel de cĭupercă numită și pufaĭ și gogoașă. (V. gogoașă).
25. [Scriban] púfa-púfa și púfaĭ-púfaĭ, interj. care arată pufăitu repetat al unuĭ fumător.
26. [Scriban] púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a -í (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.
27. [Scriban] púfuĭ, V. pufăĭ.
28. [DOOM 3] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 1 pufăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
29. [DOOM 2] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 3 sg. pufăia; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
30. [MDO] pufăi (ind. prez. 1 sg. pufăi, 3 sg. și pl. pufăie)
31. [IVO-III] pufăesc, -făe 3.
32. [DAR] pufai s.n. (reg.) 1. ciupercă al cărui înveliș se preface, la maturitate, într-o pulbere fină; gogoașă. 2. ceea ce este înfoiat, umflat, asemănător cu puful.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL