1. [DEX '09] PRĂDĂTOR, -OARE, prădători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. S. m. și f. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. 3. S. n., adj. (Animal carnivor) care își urmărește și capturează prada (vie). – Prăda + suf. -ător.
2. [MDA2] prădător, ~oare [At: PSALT. 285 / Pl: ~i, ~oare / E: prăda + -tor] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană, colectivitate, armată etc.) care jefuiește, mai ales în timp de război. 3-4 smf, a (Persoană) care fură Si: jefuitor, (îvr) pradnic. 5-6 smf, a (Om) rapace. 7 a (Reg; d. oameni) Care risipește Si: cheltuitor, risipitor. 8 smf (Îvr) Persoană care subjugă Si: înrobitor.
3. [DEX '98] PRĂDĂTOR, -OARE, prădători, -oare, s. m. și f. 1. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. – Prăda + suf. -ător.
4. [DLRLC] PRĂDĂTOR, -OARE, prădători, -oare, s. m. și f. (Rar) 1. Cel care pradă, care jefuiește. Aidi la Fulga Ăl bătrîn, ăl bătrîn, ăl de demult, Prădător de nouă țări, înșălător de nouă domni! PĂSCULESCU, L. P. 297. 2. (Regional) Risipitor, cheltuitor. Și ți-i beutor bărbatu; Beutor și prădător Și la lucru n-are spor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185.
5. [Șăineanu, ed. VI] prădător m. cel ce pradă.
6. [DOOM 3] !prădător adj. m., s. m., pl. prădători; adj. f., s. f. sg. și pl. prădătoare
7. [DOOM 2] prădător (rar) s. m., pl. prădători
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL