1. [DEX '09] PROSTIME s. f. (Înv.) Oameni de rând; mulțime, norod, sărăcime, gloată. – Prost + suf. -ime.
2. [MDA2] prostime sf [At: DOSOFTEI, PS. 79/5 / E: prost + -ime] 1 (Înv) Curățenie sufletească. 2 (Înv) Cinste (1). 3 (Înv) Umilință. 4 (Înv) Modestie. 5 (Înv) Neștiință. 6 (Îvr) Însușire a ceea ce este prost (41). 7 (Înv) Prostie (6). 8 (Csc) Număr mare de oameni Si: gloată (1), mulțime, norod, (îvr) prostețe (1). 9 (Spc) Țărănime.
3. [DLRLC] PROSTIME s. f. (Cu sens colectiv; învechit și arhaizant) Populația de bază a țării, în special țărănimea; gloată, norod, sărăcime. Pe prostime n-o întreba nimeni. Căci dacă ar fi fost întrebate noroadele, n-ar fi fost atîtea războaie. SADOVEANU, P. M. 173. Alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime și pentru prostime. ISPIRESCU, L. 39. Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreți și ce cereți? și pentru ce ați venit așa cu zurba? Prostimea rămase cu gura căscată. Ea nu se aștepta la asemenea întrebare. NEGRUZZI, S. I 154.
4. [Șăineanu, ed. VI] prostime f. gloată: prostimea așa e învățată GR. AL.
5. [Scriban] prostíme f. (d. prost). Vechĭ. Simplicitate, umilință, neînsemnătate. Azĭ. Pop. Clasa proștilor (săracilor), plebe: om din prostime.
6. [DOOM 3] prostime s. f., g.-d. art. prostimii
7. [DOOM 2] prostime s. f., g.-d. art. prostimii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL