1. [DEX '09] PROSTESC, -EASCĂ, prostești, adj. 1. Care dă dovadă de prostie, de lipsă de logică sau de rațiune. 2. (Rar) De calitate inferioară, fără valoare, de rând. – Prost + suf. -esc.
2. [MDA2] prostesc, ~ească a [At: PANN, P. V. III, 641/4 / Pl: ~ești / E: prost + -esc] 1 (Înv) Ordinar. 2 (Înv) Popular. 3 Care denotă prostie (6) Si: nătâng, neghiob, (rar) neghiobesc, nerod, nerozesc, nesărat, nesocotit, prostănac (1), (înv) prostatic1 (10).
3. [DLRLC] PROSTESC, -EASCĂ, prostești, adj. 1. Care dovedește prostie, lipsă de logică sau de rațiune. V. stupid. Temerile mele sînt prostești. DUMITRIU, N. 121. Se pornește deodată pe un rîs prostesc de bucurie. REBREANU, I. 16. 2. (Rar) De calitate inferioară, fără valoare, sărăcăcios, de rînd, prost (3). Un talger rudăresc, cu două fețe, prostesc. PANN, la CADE.
4. [Șăineanu, ed. VI] prostesc a. ce arată prostie: vorbă prostească.
5. [Scriban] 1) prostésc, -eáscă adj. (d. prost). De prost: vorbă, glumă, figură prostească. Rar. Simplu, ordinar.
6. [Scriban] 3) prostésc v. tr. și intr. (vsl. sîrb. prositi, a cerși, și infl. de prostiti, a ĭerta, de unde vine și bodaprosti). Vest. Rar. Cerșesc.
7. [Scriban] 2) prostésc v. tr. (d. prost). Prefac în prost: beția l-a prostit. Fam. Înșel ca pe un prost: vreĭ să mă prosteștĭ pe mine? A prosti miliția (școala orĭ altă muncă), a trage chĭulu milițiiĭ, a te subtrage de la serviciŭ supt diferite pretexte (de ex., prefăcîndu-te bolnav). – Pin vest și împrostesc.
8. [DEX '09] PROSTI2, prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerși. – Din sl. prostiti „a ierta”.
9. [DEX '09] PROSTI1, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din prost.
10. [MDA2] prosta v vz prosti1
11. [MDA2] prosti1 [At: LB / V: (reg) ~sta / Pzi: ~tesc / E: prost] 1 vt (C. i. oameni) A aduce la starea de prost Si: (pop) a îndobitoci. 2 vr (D. oameni) A deveni prost (53) Si: a se năuci, (înv) a se neghiobi, a se tâmpi, (reg) a se tutui2. 3-4 vrt (A-și pierde sau) a face să-și piardă cumpătul Si: a (se) fâstâci (1-2), (reg) a (se) ului, a (se) zăpăci. 5 vr (Rar) A-și pierde forțele fizice. 6 vr (Îvr) A se urâți. 7 vr (D. lucruri) A-și pierde din calități, din valoare și a nu mai corespunde scopului. 8 vt (Fam; c. i. oameni) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli, (pfm) a trișa. 9 vr (Fig; îvr) A se travesti. 10 vr (Fam) A se fandosi (1).
12. [MDA2] prosti2 [At: DOSOFTEI, MOL. 85 / Pzi: ~tesc / E: slv простити] 1 vt (îvr; c. i. oameni) A scuti de o pedeapsă. 2 vt A permite ceva interzis. 3 vrr (Îvr) A se împăca. 4 vr (Înv; udp „de”) A demisiona (1). 5 vr (Spc) A abdica (1). 6 vr (Îvr) A se retrage într-un anumit loc. 7 vi (Pop) A cerși (2).
13. [DLRLC] PROSTI, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gîndire, a deveni prost; p. ext. a-și pierde cumpătul, stăpînirea, a se fistici. I se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil. GANE, N. III 158. Simțea că se prostește, că i se strînge mintea ca un arici speriat, în fața omului acestuia care-l ținea de braț cu o intimitate exasperantă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 59. Maistre Ruben, te-ai prostit rău de cînd nu ne-am mai văzut. EMINESCU, N. 79. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. ♦ (Tranz.) A face (pe cineva) să-și piardă judecata, a reduce la starea unui prost. Rele-s, puică, frigurile Da-s mai rele dragostile; Frigurile te trezesc, Dragostile te prostesc. HODOȘ, P. P. 32. 2. Tranz. (Familiar) A induce pe cineva în eroare, a-l face să creadă ce nu-i adevărat, a înșela. Spuneai că în ruptul capului nu înțelegi să te prostească domnul Emil Sava. C. PETRESCU, R. DR. 256. Cucoana ne prostește cu vorba. REBREANU, R. I 236.
14. [Șăineanu, ed. VI] prostì v. 1. a face, a deveni prost: s’a prostit de tot; 2. a cerși (v. prosteală).
15. [DOOM 3] prostesc adj. m., f. prostească; pl. m. și f. prostești
16. [DOOM 2] prostesc adj. m., f. prostească; pl. m. și f. prostești
17. [DOOM 3] prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, 3 sg. prostește, imperf. 1 prosteam; conj. prez. 1 sg. să prostesc, 3 să prostească
18. [DOOM 2] prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, imperf. 3 sg. prostea; conj. prez. 3 să prostească
19. [Argou] prosti, prostesc I. v. t. a induce (pe cineva) în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela II. v. r. 1. a avea o atitudine afectată, plină de mofturi / de pretenții 2. a se comporta / a evolua sub posibilitățile proprii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL