1. [DEX '09] PROZODIE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau al lungimii silabelor unui vers. 2. (Înv.) Punctuație. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.
2. [MDA2] prozodie sf [At: MACARIE1, GRAM. 133r/21 / V (asr) ~oso~ / E: ngr προσωδία, fr prosodie, lat prosodia] 1 Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2-3 (Mod de) aplicare a normelor prozodiei (1). 4 (Înv) Ortoepie.
3. [DEX '98] PROZODIE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (Înv.) Punctuație. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.
4. [DLRLC] PROZODIE s. f. v. prosodie.
5. [DN] PROZODIE s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul versificației din punctul de vedere al raportului dintre silabe în vers, considerate după accent sau după lungime. 2. Știința grupării cuvintelor în unități ritmice. V. metrică. ♦ (P. ext.) Pronunțare ritmică a cuvintelor. [Gen. -iei, var. prosodie s.f. / cf. fr. prosodie, it., lat. prosodia].
6. [MDN '00] PROZODIE s. f. parte a poeticii care studiază versificația sub raportul structurii versurilor, al accentelor și cantităților vocale din vers. (< fr. prosodie, lat., gr. prosodia)
7. [Șăineanu, ed. VI] prozodie f. 1. pronunțarea regulată a vorbelor, conform accentului și cantității; 2. totalitatea regulelor relative la compozițiunea versurilor greco-latine; 3. carte ce conține expunerea acestor regule.
8. [MDA2] prosodie sf vz prozodie
9. [DLRLC] PROSODIE s. f. (Și în forma prozodie) Parte a poeticei care se ocupă cu studiul versificației din punct de vedere al raportului dintre silabele unui vers, după accent, lungime sau înălțime. [Scrierile lui Antioh Cantemir] în limba rusească sînt... un tractat de algebră, reflexii asupra prozodiei, cîteva cîntece ce se cîntă și astăzi în Rusia. NEGRUZZI, S. N 157. – Variantă: prozodie s. f.
10. [DLRM] PROSODIE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul versificației din punct de vedere al raportului dintre silabele unui vers, considerate după accent, după lungime sau după înălțime. [Var.: prozodie s. f.] – Fr. prosodie (< gr.).
11. [DN] PROSODIE s.f. v. prozodie.
12. [Scriban] *prosodíe f. (vgr. prosodia, d. prós, către, spre, în raport, și odé, odată, cîntare. V. palin-, par- și psalm-odie, com- și trag-edie). Gram. Pronunțarea cuvintelor după accent (care la ceĭ vechĭ depindea de cantitate). Totalitatea regulelor relative la compozițiunea versurilor vechĭ greceștĭ și latine. Carte care conține asemenea regule. – Și proz- (după fr.).
13. [DOOM 3] prozodie s. f., art. prozodia, g.-d. prozodii, art. prozodiei
14. [DOOM 2] prozodie s. f., art. prozodia, g.-d. prozodii, art. prozodiei
15. [IVO-III] prozodie.
16. [MDO] prosodie
17. [DTM] prozodie (< gr. προσῳδία). 1. Accentuarea naturală a cuvintelor în vorbire. Respectarea p. este una din preocupările de bază ale compozitorilor de muzică vocală*, neconcordanța dintre accentele (III, 9) melodiei și cele ale versului* fiind resimțită ca o stângăcie. Există și cazuri când o accentuare „pe dos” e menită să creeze efecte speciale (ex. Honegger, Ioana pe rug, scena a IV-a; cóchon în loc de cochón). 2. Disciplină a teoriei literare care studiază structura versurilor (nr. silabelor, distribuirea lor în unități conform cantității sau accentelor etc.). Sin.: metrică (2). V. greacă. muzică.
18. [MDTL] PROZODIE (< fr. prosodie < gr. prosodia, din pros, către și ode, cîntec) Parte a poeticii care se ocupă cu studiul tehnicii versificației, termen sinonim cu metrica.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL