Definiție și ce înseamnă propiu

1. [DEX '09] PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

2. [MDA2] propriu, ~ie [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 16v/3 / V: (îvp) ~piu, (îvr) ~ium / Pl: ~ii / E: lat proprius, -a, -um, fr propre, it proprio] 1 a (Construit cu aps) Care aparține în mod exclusiv cuiva Si: personal. 2 a (Îs) Nume (sau substantiv) ~ Nume dat unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu majusculă. 3 a (Rar; îas) Persoană considerată ca purtătoare a unui nume propriu (2). 4-5 a, smf (Care constituie o) particularitate a cuiva sau a ceva Si: caracteristic (4-6), specific. 6 a Care este bun pentru... Si: adecvat, indicat, potrivit. 7 a (D. cuvinte, îmbinări de cuvinte, limbaj etc.) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. 8-9 (Îljv) ~-zis (Care este sau trebuie considerat) în sensul strict al cuvântului. 10 (Îlav) ~-zis La drept vorbind. 11 (Îlav) La ~ În mod real. 12 (Îal) Concret (1). 13 (Îal) Obiectiv. 14 a (D. sensuri) De bază. 15 a (Înv) Real. 16 a (Îs) Amor ~ Sentiment al propriei demnități.

3. [DLRLC] PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. (Adesea în legătură cu adj. pos. «meu», «tău» sau «lui», «ei» etc.) Care aparține în mod exclusiv cuiva, care este numai al lui sau al fiecăruia în parte; personal. Fata se supăra mai rău, simțindu-se lovită cu propriile ei arme. REBREANU, R. 86. De-un ceas o privea cum se joacă, zglobie, veselă, amețită, ca de un vin tare, de propria ei tinereță și sănătate. VLAHUȚĂ, O. AL. II 36. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost? EMINESCU, O. I 134. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de celelalte lucruri sau ființe din aceeași categorie. Numele de persoane, de țări și de orașe sînt nume proprii. ▭ Amor propriu v. amor. Pe cont propriu v. cont. 2. (Construit cu dativul) Care constituie o particularitate a cuiva sau a ceva; caracteristic, specific. Șiretenia... este proprie tuturor ființelor viețuitoare. BOLINTINEANU, O. 299. 3. Care este bun pentru..., potrivit pentru...; indicat. Lemn propriu pentru construcții. 4. (Despre cuvinte sau termeni) Care redă exact ideea care trebuie exprimată. Manuscrisele marilor scriitori ne arată efortul depus de aceștia în elaborarea stilului în care și-au redactat operele, munca lor uriașă pentru a găsi termenul propriu care să expună cît mai precis și mai expresiv ideea. L. ROM. 1953, nr. 4, 55. ◊ Expr. Propriu-zis = la drept vorbind, de fapt, în realitate. În secolul al XIX-lea putem spune că s-a constituit, propriu-zis, limba romînă literară, în forma pe care o cunoaștem azi. L. ROM. 1953, nr. 4, 51. Propriu-zis nu locuia decît într-o cameră, care-i slujea și de birou și de dormitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 25. ♦ (Despre sensul unui cuvînt, spre deosebire de figurat) De bază, prim.

4. [DN] PROPRIU, -IE adj. 1. Care aparține cuiva în mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnități, conștiința valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvînt sau un termen) Care redă precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de bază, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

5. [MDN '00] PROPRIU, -IE adj. 1. care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care redă exact noțiunea sau ideea ce trebuie exprimată. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de bază. (< lat. proprius, fr. propre)

6. [Șăineanu, ed. VI] propriu a. 1. ce aparține excluziv cuiva: e propriul său fiu; 2. care poate servi la: teren propriu la zidit; nume propriu, personal sau individual, în opozițiune cu nume comun; sens propriu, literal sau real, în opozițiune cu figurat.

7. [Scriban] *própriŭ, -ie adj. (lat. proprius). Al fie-căruĭa în parte, personal: fie-care ființă are caracterele sale propriĭ. Care e chear al persoaneĭ: a scrie cu propria sa mînă. Fără nicĭ o schimbare, exact: propriile luĭ vorbe. Convenabil, potrivit, bun: lemn propriŭ la construcțiunĭ, om propriŭ adacerilor. Nume propriŭ, personal (individual), în opoz. cu comun. Înțeles propriŭ, primitiv și natural, în opoz. cu figurat. Cuvînt propriŭ, expresiune proprie, care redă exact ideĭa. Astr. Mișcare proprie, mișcare reală a unuĭ astru, în opoz. cu aparență. Adv. În mod propriŭ: propriŭ vorbind, China propriŭ zisă. – Mulțĭ ignoranțĭ zic propiŭ, precum, din contra, zic proprice îld. propice.

8. [MDA2] propiu, ~ie a vz propriu

9. [MDA2] proprium a vz propriu

10. [CADE] NUME (pl. ~) sn. 1 Cuvîntul cu care numim, cu care arătăm cum se chiamă o persoană, un animal sau un lucru: Ioan, rege, cal, limbă, putere sînt ~; ~ de loc, de munte, de rîu, de femeie, de bărbat; ~le animalelor și plantelor; ~le unei străzi; ~ de botez, nume dat copilului la naștere, la botez; ~ de familie, numele comun întregii familii; a da (un) ~; a pune ~; a purta un ~; a nu avea ~; a-i zice pe ~, a-l numi, a-l chema, a-l arăta cu numele pe care-l are, a-i zice cum îl chiamă; să nu-mi mai zici pe ~, formulă de întărire a celor spuse de cineva, spre a i se da crezare; pe ~, numit, avînd numele de: era p’acolo și tartorul zeilor, pe ~ Joe (ISP.); a striga pe cineva pe ~, a-l chema, a-l striga rostindu-i numele; a nu-i ști de ~, a nu mai ști nimic cu privire la cineva, a nu mai avea nici o veste despre dînsul: la săptămîna am fugit încoace și nu i-am mai știut de ~ (VLAH.); a nu-i mai auzi de ~, a nu se mai ști nimic despre dînsul, a nu mai avea nici o veste despre el: acum nu mai sta pe gînduri, ci te cară, și să nu-ți mai aud de ~ pînă nu mi-l aduci (RET.); i s’a dus ~ele, s’a prăpădit, a pierit; veni-ți-ar ~le! veni-i-ar ~le! să-ți rămîie ~le! blestem adresat cuiva ca să se prăpădească, să moară ¶ 2 Pentru ~le lui Dumnezeu! pentru Dumnezeu! ¶ 3 În ~le, din partea, invocînd puterea, autoritatea: în ~le legii; în ~le regelui; în ~le tatălui ¶ 4 Numai cu ~le, numai în aparență ¶ 5 Cu ~le, subt ~, sub cuvînt, așa zicînd ¶ 6 📖 Substantiv; 👉 ABSTRACT I. 3, COLECTIV3, COMUN I. 8, PROPRIU, MATERIAL l. 4 ¶ 7 Vază, renume, reputație; (P): cine cere nu piere, dar nici ~ bun nu are; a scoate, a-i ieși cuiva ~ bun, ~ rău; (P): decît să-ți iasă ~ rău, mai bine ochii din cap (PANN) ¶ 8 A lua în ~ de bine, de rău, a-i face o reputație bună, rea, a vedea cu ochi buni, răi: toți slujbașii curții o luară în ~ de bine, văzîndu-i vrednicia (ISP.); flăcăii, mai toți, o luaseră în ~ de rău (DLVR.) [lat. nomen].

11. [DOOM 3] propriu (la ~) [priu pron. prĭu] (desp. pro-priu) loc. adv.

12. [DOOM 3] propriu [priu pron. prĭu] (desp. pro-priu) adj. m., art. propriul, pl. proprii, art. propriii (desp. -pri-ii); f. proprie (desp. -pri-e), art. propria (desp. -pri-a), g.-d. art. propriei, pl. proprii, art. propriile (desp. -pri-i-) (și: propriu Renașterii)

13. [DOOM 2] propriu [priu pron. priu] (pro-priu) adj. m., art. propriul, pl. proprii, art. propriii (-pri-ii); f. proprie (-pri-e), art. propria (-pri-a), g.-d. art. propriei, pl. proprii, art. propriile (-pri-i-)

14. [MDO] propriu

15. [IVO-III] propriu, -prie, -prii, -priii m. pl. a.

16. [DER] propriu (proprie), adj. – Personal, specific. Fr. propre. – Der. impropriu, adj., din fr. impropre; proprietar (var. vulg. propietar), s. m., din fr. propriétaire; prop(r)ietăreasă, s. f. (stăpînă); prop(r)ietate, s. f., din fr. propriéte; improprietate, s. f., din fr. impropriéte; împrop(r)ietări, vb. (a se face proprietar; a da țăranilor proprietăți agricole). Toate var. fără r sînt vulgare.

17. [DTL] PROPRIU, -IE adj. (< lat. proprius, cf. fr. propre): în sintagmele derivare proprie, formă proprie, nume propriu, sens propriu, stil propriu și substantiv propriu (v.).

18. [DE] FABER EST SUAE QUISQUE FORTUNAE (lat.) fiecare este creatorul propriului său destin – Salustiu, „Historia rerum in republica Romana gestarum”, 1, 1, 2.

19. [DE] NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecător în propriul său proces – Adagiu din dreptul roman. Nu poți fi imparțial în judecarea propriei cauze.

20. [Argou] a cunoaște ca pe propriul buzunar expr. v. a cunoaște ca-n palmă.

21. [Argou] a fierbe în suc propriu expr. a fi măcinat de griji și incertitudini.

22. [Argou] a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.

23. [CECC] Faber est suae quisque fortunae (lat. „Fiecare este făuritorul propriului său destin”) – Salustiu, în lucrarea Historia rerum in republica Romana gestarum (cartea I, cap. 1). Reluînd tema istoricului latin, poetul francez Mathurin Régnier din secolul al XVI-lea, care s-a străduit să valorifice literatura antică, a formulat aceeași idee într-o expresie devenită proverb: „Chacun est artisan de sa bonne fortune”. (Satire, XIII, 1). Un conținut apropiat găsim în zicala noastră: „Cum îți vei așterne, așa vei dormi”. LIT.

24. [CECC] Sui-generis (lat. „Propriu, unic în felul său”) – Se aplică și la modul serios, și în ironie: un argument sui generis – o minciună sui-generis. Locuțiunea servește și pentru ființe și pentru lucruri: un om, o floare, o haină, un parfum sui-generis… „Manieră e ceva care a încetat să mai fie sui-generis, ceva intrat în uzul comun” (M.R. Paraschivescu, în Jurnal – „Contemporanul”, nr. 1005).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] stereoautograf sn [At: DN3 / P: ~re-o-a-u~ / Pl: ~e / E: ns […]
1. [MDA2] stereoautografie sf [At: DN3 / P: ~re-o-a-u~ / Pl: ~ii / E: fr […]
1. [DEX '09] STEREOBAT, stereobate, s. n. Masiv de zidărie, de obicei reprofilat sau în […]
1. [MDA2] stereocameră sf [At: LTR2 / Pl: ~re / E: stereo2- + cameră] Cameră […]
1. [MDN '00] STEREOCARDIOGRAFIE s. f. vectocardiografie tridimensională. (< fr. stéréocardiographie) 2. [DETS] STEREO- „solid, […]
[MDN '00] STEREOCARDIOGRAMĂ s. f. imagine prin stereocardiografie. (< fr. stéréocardiogramme) Sursă: DEX online sub […]
1. [DEX '09] STEREOCARTOGRAF, stereocartografe, s. n. Aparat folosit pentru obținerea automată a planului topografic […]
1. [DEX '09] STEREOCARTOGRAFIE s. f. Procedeu de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro