1. [DEX '09] PRONOMINAL, -Ă, pronominali, -e, adj. 1. Care ține de pronume, privitor la pronume; care are valoare de pronume. 2. (Despre propoziții sau despre părți de vorbire) Introdus sau însoțit de un pronume (1), construit cu un pronume (1). – Din fr. pronominal.
2. [MDA2] pronominal, ~ă a [At: I. GOLESCU / V: (înv) proniminal[1] / Pl: ~i, ~e / E: fr pronominal, lat pronominalis] 1 Care ține de pronume. 2 Referitor la pronume. 3 Cu valoare de pronume. 4 Exprimat prin pronume. 5 (D. propoziții sau părți de vorbire) Care este introdus ori însoțit de un pronume sau care este construit cu un pronume.
3. [DLRLC] PRONOMINAL, -Ă, pronominali, -e, adj. De pronume, al pronumelui, care are caracter de pronume. Adjectiv pronominal. ▭ Flexiunea nominală și cea pronominală alcătuiesc împreună ceea ce obișnuit se numește declinare. IORDAN, L. R. 255. ◊ (Rar) Verb pronominal = verb reflexiv.
4. [DN] PRONOMINAL, -Ă adj. Referitor la pronume, cu valoare de pronume. [Cf. fr. pronominal, lat. pronominalis].
5. [MDN '00] PRONOMINAL, -Ă adj. (despre propoziții sau părți de vorbire) introdus, însoțit de un nume, construit cu un pronume; cu valoare de pronume. (< fr. pronominal, lat. pronominalis)
6. [Șăineanu, ed. VI] pronominal a. ce ține de pronume.
7. [Scriban] *pronominál, -ă adj. (lat. pronominalis. V. nominal). Gram. Al pronumeluĭ, de pronume: formă pronominală. Verb pronominal, verb reflexiv (în gramaticile franceze), ca: se repentir, a se căi. Adv. În formă pronominală.
8. [MDA2] pronuminal[1], ~ă a vz pronominal
9. [DOOM 3] pronominal adj. m., pl. pronominali; f. pronominală, pl. pronominale
10. [DOOM 2] pronominal adj. m., pl. pronominali; f. pronominală, pl. pronominale
11. [DTL] PRONOMINAL, -Ă adj. (cf. fr. pronominal, lat. pronominalis): în sintagmele adjectiv pronominal, adverb pronominal, atribut pronominal, diateză pronominală, formă pronominală, flexiune pronominală, locuțiune pronominală și perifrază pronominală (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL