1. [DEX '09] PROEMINENȚĂ, proeminențe, s. f. Faptul de a fi proeminent; (concr.) parte proeminentă a unui obiect, ridicătură, ieșitură. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proéminence.
2. [MDA2] proeminență sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~țe / E: fr proéminence, ger Proeminenz] 1 Ceea ce iese mult în relief. 2 Ceea ce este cu mult mai ridicat decât suprafața înconjurătoare Si: ieșitură, ridicătură. 3 (Pex) Înălțime.
3. [DLRLC] PROEMINENȚĂ, proeminențe, s. f. 1. Faptul de a fi proeminent. 2. (Concretizat) Parte proeminentă, ridicătură, ieșitură. Politiciani de modă veche – ochi holbați, bărbii revărsate spre proeminența burților, vorbe goale, fraze umflate. SADOVEANU, E. 147. Își mîngîia acum bărbia cu două ușoare proeminențe gemene. CAMIL PETRESCU, O. I 304.
4. [DN] PROEMINENȚĂ s.f. Faptul de a fi proeminent. ♦ (Concr.) Ieșitură (în relief), ridicătură. [Pron. pro-e-. / cf. fr. proéminence].
5. [MDN '00] PROEMINENȚĂ s. f. faptul de a fi proeminent. ◊ ieșitură (în relief), ridicătură. (< fr. proéminence)
6. [Șăineanu, ed. VI] proeminență f. 1. starea celor proeminente; 2. parte proeminentă.
7. [Scriban] *proeminénță f., pl. e (d. eminent; fr. proéminence). Starea lucruluĭ proeminent. Lucru proeminent, înălțătură, loc maĭ înalt: o proeminență de pămînt.
8. [DOOM 3] proeminență (protuberanță) s. f., g.-d. art. proeminenței; pl. proeminențe
9. [DOOM 2] proeminență (ieșitură, ridicătură) s. f., g.-d. art. proeminenței; (părți proeminente) pl. proeminențe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL