[Scriban] préut m. (lat. pop. prébiter, -tri, îld. presbiter, bătrîn, preut, infl. de praebére, a oferi, d. vgr. presbýteros, maĭ bătrîn, preut, présbys, bătrîn; it. prete, fr. prêtre, sp. pg. preste; germ. priester. V. prezbit). Cp. cu călugăr, stareț, senior). Persoană oficială care face serviciu divin în biserică orĭ la alte ceremoniĭ afară din biserică: preut creștinesc, budist ș. a. Fig. Persoană demnă de venerațiune: acest profesor e un adevărat preut în clasa luĭ. – Și préot (Munt.) și preót (Trans. Ban.). Oficial și prevíter, fem. -íteră (ngr. presviteros, -téra). Gradele cleruluĭ de mir sînt: diacon și preut ca: sachelar, econom, stavrofor), ĭar ale călugăriiĭ: ierodiacon (ipo- și arhidiacon), ieromonah (singhel, protosinghel, arhimandrit fără mitră saŭ cu mitră [mitrofor]) și arhiereŭ (episcop, arhiepiscop, mitropolit, patriarh). V. popă, părinte, hoge, rabin.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL