1. [DEX '09] PRESUPUNE, presupun, vb. III. Tranz. 1. A admite în mod prealabil (și provizoriu) că ceva este posibil, real, adevărat; a fi de părere, a crede, a socoti; a bănui. 2. A avea ca premisă existența prealabilă a unui lucru, a fi condiționat de...; a implica. – Pre1- + supune (după fr. présupposer).
2. [MDA2] presupune [At: DLRU / Pzi: presupun, (îvp) presupui / E: pre- + supune] 1 vt A avea ca premisă existența prealabilă a unui lucru Si: a implica. 2-3 vtrp (Urmat de o completivă introdusă prin conjuncția „că”) A (se) admite în mod provizoriu că ceva este real, posibil, adevărat Si: a (se) bănui, a (se) crede, a (se) socoti, (liv) a (se) prezuma, (îrg) a (se) prepune, (reg) a (se) probălui.
3. [DLRLC] PRESUPUNE, presupun, vb. III. Tranz. 1. (Urmat de o propoziție completivă) A admite în mod provizoriu că ceva este adevărat, real sau posibil; a crede, a-și închipui, a bănui. Au presupus că și el trebuie să fie tot aici. SBIERA, P. 45. Este dar de presupus că în secolii de înainte buciumul nu era numai o țevie de cireș... ci un instrument de metal. ALECSANDRI, P. P. 61. ◊ (Urmat de un complement direct) El, bietul, nu presupunea nimică rău. SBIERA, P. 29. 2. A avea drept condiție și premisă existența, prezența prealabilă a unui lucru. Orice efect presupune o cauză. – Part. prez. și: presupuind (EMINESCU, N. 31).
4. [DN] PRESUPUNE vb. III. tr. 1. A crede, a bănui (ceva dinainte). 2. A necesita, a fi absolută nevoie de ceva în prealabil. [P.i. presupun, conj. -nă, ger. -nînd, presupuind. / cf. fr. présupposer, it. presupponere].
5. [MDN '00] PRESUPUNE vb. tr. 1. a admite pentru un moment că ceva este posibil sau adevărat, a crede, a socoti. 2. a necesita, a fi absolută nevoie de ceva în prealabil. (după fr. présupposer)
6. [Șăineanu, ed. VI] presupune v. 1. a pune ca sigur, ca admis: să nu presupunem lucruri imposibile; 2. a admite fără probe: a presupune cuiva merite; 3. a fi consecvența necesară: orice efect presupune o cauză. Compromis literar din propunere și din lat. SUPPONERE].
7. [Scriban] *presupún, a -púne v. tr. (după it. presupporre). Prepun, bănuĭesc, mă gîndesc că, îmĭ închipuĭ: am presupus eŭ c’a umblat cineva pe aci! Îmĭ închipuĭ, consider, admit ca real: Să presupunem că toțĭ oameniĭ ar avea studiĭ academice! Cine s’ar maĭ face văcar? Fac să se prezume ca necesar: drepturile presupun datoriĭ, efectele presupun cauze.
8. [DOOM 3] presupune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. presupun, 2 sg. presupui, 3 sg. presupune, perf. s. 1 sg. presupusei, 1 pl. presupuserăm, m.m.c.p. 1 pl. presupuseserăm; conj. prez. 1 sg. să presupun, 3 să presupună; ger. presupunând; part. presupus
9. [DOOM 2] presupune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. presupun, 2 sg. presupui, 1 pl. presupunem; conj. prez. 3 să presupună; ger. presupunând; part. presupus
10. [MDO] presupune (ind. prez. 1 sg. presupun, conj. presupună)
11. [DER] presupune (presupun, presupus), vb. – A crede, a socoti. Fr. présupposer, adaptat la conjugarea lui a supune.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL