1. [DEX '09] PRESTIGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva datorită calităților, cunoștințelor, talentului etc.; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.
2. [MDA2] prestigiu sn [At: ASACHI, M. H. 4/13 / V: prestij / Pl: (rar) ~ii / E: fr prestige cf lat praestigium] 1 Autoritate deosebită de care se bucură cineva sau ceva datorită însușirilor sale morale, cunoștințelor, talentului, situației sociale, unor trăsături specifice pregnante etc. Vz ascendent, considerație, vază. 2 (Îla) De ~ Prestigios (5). 3 (Îal) Care onorează. 4 (Îal) Care aduce glorie, considerație. 5 (Îal) Important. 6 (Îal) Valoros. 7 (Asr; fig) Aspect fermecător, seducător. 8 (Asr; fig; pex) Ceea ce seduce, farmecă. 9 (Rar) Strălucire. 10 (Rar) Farmec. 11 (Rar) Atracție. 12 (Înv) Iluzie atribuită magiei, vrăjilor, farmecelor.
3. [DEX '98] PRESTIGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.
4. [DLRLC] PRESTIGIU, prestigii, s. n. Autoritate morală de care se bucură cineva sau ceva; vază, considerație; importanță. Se hotărî... să încerce a-și recîștiga prestigiul pierdut. DUMITRIU, N. 142. Adusesem cu mine cîteva cărți, în cetirea cărora mă cufundam ceasuri vitregi. Asta, fără îndoială, trebuia să-mi dea prestigiu. SADOVEANU, O. VIII 211. Își închipuia că învățătorul... trebuie să fie îmbrăcat orășenește ca astfel să se poată bucura și prin exterior de un prestigiu deosebit în fața poporului. REBREANU, R. I 94. ♦ Fig. Strălucire, farmec, atracție. Razele soarelui, curate și încă reci, pun. pe casele strîmbe și pe gardurile neegale o poleială care le dă un prestigiu nou. IBRĂILEANU, A. 106. Cît pe maluri, lîngă Arno rătăcitul călător Se socoate sub prestigiul unui vis amăgitor. ALECSANDRI, P. II 153.
5. [DLRM] PRESTIGIU s. n. Autoritate morală de care se bucură cineva sau ceva; vază, considerație; importanță. ◊ Fig. Strălucire, farmec, atracție. – Fr. prestige (lat. lit. praestigium).
6. [DN] PRESTIGIU s.n. Autoritate morală; vază, considerație. ♦ (Fig.) Strălucire, atracție. [Pron. -giu. / < lat. praestigium, cf. it. prestigio, fr. prestige].
7. [MDN '00] PRESTIGIU s. n. autoritate morală deosebită, vază, considerație. (< fr. prestige, lat. prestigium)
8. [Șăineanu, ed. VI] prestigiu n. 1. iluziune operată de o vrajă; 2. farmec exercitat asupra minții de producțiunile literare și artistice: prestigiul elocvenței; 3. autoritate morală: prestigiul numelui.
9. [Scriban] *prestígiŭ n. (lat. praestigium, scamatorie, escamotare, de unde vine fr. prestige, farmec, iluziune, prestigiŭ; it. prestigio). Încredere pe care o inspirĭ altuĭa pin forța fizică, morală saŭ științifică, autoritate morală, credit: prestigiu tatăluĭ în familie; prestigiu unuĭ profesor, uneĭ armate, uneĭ firme.
10. [MDA2] prestij sn vz prestigiu
11. [DOOM 3] prestigiu s. n., art. prestigiul
12. [DOOM 2] prestigiu [giu pron. gĭu] s. n., art. prestigiul
13. [MDO] prestigiu
14. [IVO-III] prestigiu, -gii.
15. [CECC] Maior e longinquo reverentia (lat. „Depărtarea sporește prestigiul” sau „De departe e mai mare respectul”) Tacit, Anale, (I, 47) – Istoricul latin vrea să spună prin aceste vorbe (devenite zicală), că oamenii sînt mai înclinați să-și arate admirația față de artiștii, savanții, descoperitorii, vitejii, de care îi despart veacurile, decît față de talentele timpului lor. Vorbele lui Tacit trebuie deci folosite pentru a atrage atenția asupra acestui adevăr. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL